Nevoiașii primesc ajutor financiar înainte de Paște

Persoanele din Petrila care se confruntă cu dificultăți de ordin financiar primesc un ajutor din partea autorităților locale. Vor fi acordate tichete cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Beneficiarii vor primi tichete în valoare de 50 de lei.

“Ținând cont de faptul că situația socială a populației din orașul Petrila este foarte precară ca urmare a contextului socio-economic al Văii Jiului, propun acordarea cu ocazia sărbătorilor de Paști a unor beneficii sociale în valoare de 50 lei (5 tichete în valoare de 10 lei/tichet) persoanelor singure/familiilor cu probleme sociale din orașul Petrila, în vederea achiziționării unor alimente de bază pentru prevenirea și combaterea sărăciei și riscului de excluziune socială”, arată Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.

Tichetele sociale se vor acorda, în limita, fondului aprobat prin bugetul local, persoanelor/familiilor care îndeplinesc următoarele condiții la data acordării beneficiilor sociale: beneficiază de venitul minim garantat, persoanele cu handicap grav și accentuat care nu realizează alte venituri decât indemnizația de handicap și indemnizația lunară de însoțitor pentru persoanele cu handicap.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *