Netflix pune la dispoziţia profesorilor şi elevilor filme şi seriale documentare

Netflix pune la dispoziţia profesorilor şi elevilor filme şi seriale documentare pe canalul YouTube Netflix SUA. Titlurile pot fi urmărite cu subtitrare în limba română.

Pentru fiecare producţie sunt disponibile şi resurse educaţionale, care pot fi folosite atât de profesori, cât şi de elevi. De asemenea, Netflix va organiza sesiuni de Q&A cu unii dintre creatorii din spatele acestor proiecte.

Netflix precizează că deocamdată aceste documentare sunt disponibile în limba engleză. Subtitrări în peste 12 limbi vor fi disponibile în cursul acestei săptămâni. De asemenea, părinţii şi profesorii sunt rugaţi să verifice evaluările pentru aceste titluri pentru a putea face alegeri documentate pentru copiii şi elevii lor.

Filmele disponibile sunt: „Al 13-lea amendament”, de Ava DuVernay, care se referă la al 13-lea amendament din Constituţie; „Abstract: Arta designului”, despre artă, ştiinţă şi filosofia designului; „Bebeluşi”, un serial extraordinar care explorează miracolul primului an de viaţă cu ajutorul activităţii de pionierat depuse de oameni de ştiinţă de top din întreaga lume; „Chasing Coral”; serialul „Pe înţelesul tuturor” (selecţie de episoade); „Cursa pentru Congres”; „Planeta noastră”, narat de Sir David Attenborough; „Ciclul progresului”; „Căştile albe”, „Zion”.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *