Nereguli depistate de polițiștii hunedoreni pe drumirile publice
La data 12.12.2020, în jurul orei 08:20, un bărbat în vârstă de 57 de ani, din comuna Baru, în timp ce conducea un autotractor pe Calea Zarandului, din Ddirecția Deva-Simeria, nu a păstrat o distanță de siguranță suficientă față de autoturismul condus de un bărbat de 30 eva, din de ani, din municipiul Hunedoara, care circula în fața sa şi pe care l-a tamponat în partea din spate, în momentul în care acesta a redus viteza (în urma impactului nu au rezultat victime).
În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului autotractorului, a rezultat o concentraţie de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În data de 12.12.2020, în jurul orei 18:20, poliţiştii Formațiunii Rutiere Hațeg au oprit în trafic, pe strada Mihai Eminescu, din Hațeg, autoturismul condus de un tânăr de 22 de ani, din orașul Hațeg.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat un rezultat de 0,49 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
La data de 13.12.2020, în jurul orei 11:10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe DJ 667A, în localitatea Sălașu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul aflat la volanul autoturismului implicat în eveniment, un petrilean în vârstă de 62 de ani, a pierdut controlul direcției într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga (carosabilul fiind umed) şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, lovind gardul ce împrejmuiește un teren.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,56 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
În data de 13.12.2020, la ora 05:50, poliţiştii au oprit în trafic, pe strada Decebal, din orașul Hațeg, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Hațeg.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,87 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
În data de 14.12.2020, în jurul orei 00:05, poliţiştii au oprit în trafic, pe DN 66, pe raza comunei Baru, autoturismul condus de un bărbat de 44 de ani, din comuna Râu de Mori.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul afișat fiind de 0,94 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
În toate cazurile, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală.
IPJ Hunedoara