Neluați în seamă de propriul Guvern, caută noi soluții
Lucrările pentru modernizarea drumului dintre Câmpu lui Neag și Herculane nu au fost bugetate. La finalul anului trecut, la nivelul Văii Jiului a fost demarată o campanie de strângere de semnături. Lista cu cele 37.000 de semnături a fost predată fostului premier Mihai Tudose. Numai că surpriza a venit când a fost publicat bugetul de stat aferent acestui an. În document nu a fost prevăzută nicio sumă destinată acestei lucrări. Acum, senatorul PSD, Cristian Resmeriță, cere sprijinul premierului Viorica Dăncilă.
“Nu mă las şi voi face în aşa fel încât drumul spre Herculane să fie finanţat şi finalizat. Deşi am făcut numeroase demersuri pînă acum la toate guvernele, am observat că el este un subiect numai în campaniile electorale după care promisiunile sunt uitate, dar voi lupta până la capăt pentru ca lucrările la Drumul Naţional 66A care leagă Câmpul lui Neag de Herculane să fie finalizat, întrucât acesta reprezintă singura modalitate de a deschide noi orizonturi pentru Valea Jiului, să dezvoltăm turismul şi să atragem cât mai mulţi bani în Valea Jiului atât de greu încercată de restructurarea mineritului”, a declarat Cristian Resmeriță, senator PSD.
Potrivit senatorului, finalizarea lucrărilor la acest drum ar deschide Valea Jiului și spre zona de vest a țării, iar dezvoltarea economică a acestui loc monoindustrial ar fi mai facilă.
“Pentru ca turismul să funcționeze, este nevoie de o infrastructură rutieră în zonă foarte bună. În prezent, singura cale de acces în Valea Jiului este Defileul Văii Jiului, acesta se află însă de o lungă perioadă de timp într-un amplu proces de reabilitare și modernizare, proces care îngreunează mult traficul rutier și tranzitarea zonei, creând de cele mai multe ori un adevărat blocaj la intrarea în Valea Jiului și un val de nemulțumiri din partea participanților la trafic. O eventuală închidere a defileului ca urmare a unor fenomene naturale ar duce la blocarea totală a Văii Jiului”, arată senatorul în interpelarea adresată premierului Viorica Dăncilă.
Mai sunt de realizat circa 20 de kilometri, între Câmpu lui Neag și Cerna, lucrarea este dificilă, pe traseul stabilit fiind necesară, între altele, construirea unui pod peste Cerna, a 82 de podețe și a unui viaduct de coastă cu suprastructura în consolă.
Monika BACIU