NE VEDEM LA VOT: Democrația, ca prilej de elegantă ieșire în lume
La 30 de ani de România pe stil nou, cu pielea tăbăcită de prea multă originalitate democratică, cred că este momentul potrivit să promovăm și să ne însușim un plus de responsabilitate civică și un plus de cultură politică, amândouă ca argumente personale că suntem cetățeni mai demni, mai inteligenți și mai instruiți.
Cred că, după valul de entuziasm civic în creștere de la alegerile europarlamentare din 26 mai, alegerile prezidențiale care debutează cu primul tur în această duminică, 10 noiembrie 2019, pot deveni o confirmarea a trecerii cu succes a examenului de maturitate pentru electoratul român.
Suntem într-un moment al istoriei noi a României în care ar fi de dorit să ne lăudăm, unii altora, cât de bine înțelegem structura și mecanismele unui stat modern, democratic. Ar fi de dorit ca discuțiile aprinse, pe teme electorale, între noi să conțină și înțelegerea corectă a ceea ce votăm, în diverse scrutinuri: ce este și ce prerogative are președintele, ce face Parlamentul, ce face guvernul, ce înseamnă și cum se asigură independența justiției.
Sunt convins că, citind aceste rânduri, mulți vor zâmbi înțelegător ori vor râde în hohote: e felul nostru pesimist de a considera că suntem un popor blestemat la înapoiere perpetuă. Dar lucrurile se schimbă în bine, indiferent cât ținem noi la această aură cu permanență a nefericirii.
Am văzut mulți oameni care au evoluat, în ultimii ani, luminându-se în sensul mai bunei cunoașteri a unor teme fundamentale în democrație, în sensul unei curiozități sănătoase în a iscodi substratul politicii și al economiei naționale: și mai tineri, și mai de vârsta mea. Am văzut proiecții civice interesante și dinspre câteva publicații serioase, care și-au făcut bun obicei din a educa politic, sociologic, economic și istoric la nivel fundamental, în limbaj accesibil, cu dedicație largă.
Tocmai din aceste motive cred în creșterea interesului pentru deslușirea democrației și responsabila participare la ea.
Duminică, 10 noiembrie 2019, este primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Suntem chemați să alegem unul din cei 14 competitori înscriși în cursă, cel pe care îl considerăm mai vrednic să reprezinte România. Indiferent de preferințele electorale, mă aștept să fim cât mai mulți la vot, demonstrând că, după 30 de ani, suntem pregătiți să mai abandonăm din mofturile copilăriei original-democratice și să ne îndreptăm spinările în costumul elegant al maturității care stă să înceapă.
Doamne, domnișoare și domni ai democrației românești, să ne îmbrăcăm frumos, să scoatem speranța din cufărul trecutului și, cu ea la butonieră, să mergem la vot, pentru că următorii 30 de ani sunt tot ai noștri!
Credit foto: https://truthout.org