Natalitatea în scădere anulează construcția creșelor

Unul din obiectivele edililor pentru acest an este finalizarea grădiniței IG Duca. Au trecut mai bine de 10 ani de la începerea lucrărilor, iar edificiul nu a fost finalizat nici până în ziua de astăzi. Mai sunt lucrări de făcut, cel puțin în ceea ce privește partea de interior a clădirii. Tot în sectorul educației infantile s-ar putea construi și creșe. Însă la Petroșani nu este cazul, dat fiind faptul că numărul copiilor este în continuă scădere.

Nu luăm în calcul realizarea unei creșe din mai multe motive: unul din motive este faptul că deocamdată nu sunt foarte multe cereri pentru o creșă, nu că nu ar fi nevoie, însă mamele cu copii au acel concendiu pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani, iar după 2 ani putem să îi înscriem la grădiniță. Din păcate și la Petroșani, numărul de copii scade. Pe termen mediu nu se impune realizarea unei creșe”,  a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

De altfel, copiii începând cu vârsta de 2 ani pot fi înscriși la grădiniță. La Petroșani există un astfel de acord cu reprezentanții unităților de învățământ preșcolar.

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *