Nașterea Domnului din marea Lui dragoste. Sărbători fericite!

MOTTO:„O, iubiţilor, viaţa noastră este scurtă; să fim treji şi să veghem! Să ne pregătim bine, să arătăm râvnă către toţi şi să fim băgători de seamă întru toate.” (Sfântul Ioan Gură de Aur, într-o predică la Nașterea Domnului)

…

Multe lucruri ne lipsesc, dar mai multe ne sunt chiar fără de folos, deși le-am strâns, cu încrâncenată voință, unii întreaga viață. Venim pe lume fără lucruri, plecăm tot așa, fără nimic din ce am dobândit strângând zi de zi. Nu venim împărățind lumea și nu plecăm împărați, ci doar trupuri lipsite de viață și părăsite. Nu ne hrănim din frică, așa cum nu ne folosește la nimic curajul nesăbuit. Nu mergem pe drumul vecinului și, tocmai de aceea, este o mare prostie să-i cercetăm și încurcăm drumul. Nu mâncăm din fructele mâniei, doar le dăm celorlalți această otravă.

Peste toate, însă, să nu iubim pentru a fi lăudați, ci doar pentru a ne găsi rostul și liniștea ca oameni întregi.

Din marea Lui dragoste pentru oameni, Dumnezeu ne-a arătat sensul întrupării și valoarea sacrificiului. Ne-a arătat desăvârșita simplitate a vieții care are sens, care are finalitate, care se constituie crescând firesc din respectul pentru viața însăși. Ne-a arătat împlinirea deplină a celui care dăruiește fără să aștepte ceva înapoi.

Pruncul Iisus s-a născut ca Lumină a lumii nu dintr-o necesitate ontologică difuză, dintr-o lipsă temporară de înțelegere din partea omului, ci dintr-o urgență existențială transcendentă, reflectată în taina mântuirii, în miracolul salvării.

Nașterea Domnului reconstruiește, repetat, speranța, acea stare de grație care-i permite omului să fie conștient de sensul vieții lui și să treacă mai ușor peste acea parte din societate care năvălește, agresiv și debil, peste el, în fiecare clipă.

Nașterea Domnului repară omul defect, repară, în fapt, legătura primordială care îl face să fie om, relația firească ce dă măsura omului complet care știe că rostul mântuirii este în chiar esența ființei sale, în nașterea sa, relația care îl aduce pe om în vecinătatea proprie, firească a dumnezeirii.

În aceste zile, când sărbătorim, pe cât putem cu lumină și inima plină, Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, să ne amintim și să ne bucurăm de acest dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut pentru totdeauna: speranța că ne vom putea împăca, definitiv, cu noi înșine și cu El.

Dumnezeu să vă dea sănătate, bucurie în suflet și speranță, împlinire și împăcare!

Sărbători în tihnă, alături de cei dragi, și un an nou fericit!