Muzeul din Deva prezintă o figurină antropomorfă, care datează din epoca bronzului

Figurina antropomorfă a fost descoperită în perimetrul aşezării aparţinând epocii bronzului de la Şoimuş, punctul „Teleghi”. Situl a fost investigat în cadrul cercetărilor arheologice preventive de pe tronsonul Deva – Orăştie al autostrăzii A 4, desfăşurate în anul 2011, care au oferit un bogat material arheologic, atât cantitativ, cât şi din punct de vedere al varietăţii şi informaţiei.

Starea de conservare a piesei este destul de bună, lipsindu-i un fragment de la bază şi capul. Dimensiunile piesei, aşa cum se înfăţişează acum, sunt: h = 52 mm; l = 29 mm. A fost obţinută din pastă fină, suprafaţa fiind lustruită. Arderea a fost neuniformă, partea de deasupra braţelor căpătând o culoare gălbuie, iar în rest, culoarea brun-închis spre negru.

Forma statuetei este aproximativ tronconică. Conturul antropomorf a fost obţinut prin turtirea uşoară a zonei mijlocii – din care s-au tras, lateral, braţele – şi superioare, unde capul era probabil abia schiţat, având formă conică, cu vârful rotunjit. Talia este evidenţiată sub braţe, prin evazarea părţii inferioare, aceasta servind şi de postament. Acesta prezintă o uşoară concavizare şi asigură piesei poziţia verticală, uşor lăsată pe spate. Din lateral, profilul este de triunghi ortogonal.

Decorul este constituit din mici incizii circulare şi caneluri înguste, imprimate în pasta crudă. Inciziile, cel mai probabil, au fost realizate cu două instrumente cu vârful tubular şi muchia ascuţită, de diametre diferite. Aceasta se poate observa din faptul că cerculeţele realizate, dispuse în general câte două, concentric, în unele cazuri sunt excentrice.

Dispunerea elementelor decorative, pe faţă, începând de sus, este astfel: la gât, dispuse central, se află două cerculeţe concentrice; la baza gâtului, având capetele petrecute peste marginile laterale ale piesei, sunt dispuse două caneluri orizontale, uşor arcuite în jos; în dreptul braţelor, de la o extremitate la alta, se află un şir de cerculeţe concentrice, arcuit la fel; în partea mediană, începând de sub braţe, până aproape de bază, sunt dispuse vertical, trei şiruri paralele, din asemenea cerculeţe, şirul din mijloc fiind mai lung; în dreptul taliei, de jur împrejurul ei, se află un şir din aceleaşi elemente, care intersectează registrul de mai sus. Sub acesta, pe laterale se află câte un grup de cerculeţe concentrice (deşi din partea stângă jos lipseşte un fragment, credem că ornamentul era dispus simetric, pe ambele părţi). Pe laterale, pe marginile statuetei, între extremităţile braţelor şi cap, se află câte un şir vertical de cerculeţe simple.

Piesa, împreună cu analogiile sale, face parte dintr-un anumit model plastic, prezent în arii culturale diferite, dar situate aproximativ pe acelaşi palier cronologic, adică la finalul perioadei mijlocii şi în începutul perioadei târzii a epocii bronzului. Cercetările din alte spaţii au condus la concluzia că acest model a fost răspândit în epocă, pe o arie mare sau, mai probabil, a circulat din zona Banatului Montan, până în zona Maramureşului, fiind apreciat pentru forma sau simbolistica lui.

Modelul redă un personaj cu braţele deschise lateral sau cu mâinile pe şolduri, purtând o îmbrăcăminte lungă, ce-i acoperă picioarele, lucru sugerat de faptul că acestea nu sunt reproduse. Acest tip de redare este găsit în sud-vestul României, dar şi în nord-vestul ţării, fiind mai simplificat. Nu cunoaştem, deocamdată, dacă modelul prezentat de noi este prototip pentru celelalte, dar legăturile sunt evidente.

Ar mai fi de adus în discuţie identitatea generică a personajului. Despre piesa de la Ciuta – „Grajdurile CAP”, s-a afirmat că este, probabil, „un idol antropomorf feminin”. La fel sunt considerate şi statuetele culturii Gârla Mare, deşi ar putea reda, mai ales datorită bogăţiei decorului, nu doar înfăţişări ale unei divinităţi feminine, ci şi femei din comunitate, îmbrăcate în port de sărbătoare. În aceste cazuri, atribuirea caracterului sexual s-a făcut pe baza formei şi ornamentelor. Dar la figurinele din cadrul culturilor epocii bronzului de pe teritoriul României şi din vecinătate, elementele sexuale sunt foarte rar redate. Dacă ar fi să considerăm, ca personaje masculine, doar pe cele care au reproduse şi picioarele, acest aspect nu ar putea fi luat drept criteriu general, deoarece figurinele cu picioare, din aria culturii Tei, de la Căscioarele – „Valea Coşarului”, jud. Giurgiu au redaţi sânii, iar cele de la Nicoleni – „Panta cu Şuri”, jud. Harghita au redat sexul masculin. Tot aşa, considerăm că nu se poate afirma fără dubii, că formele similare figurinei noastre, redau doar personaje feminine. Poate tocmai lipsa elementelor cu caracter sexual la aceste piese să ne ducă cu gândul nu la personaje umane, ci la divinităţi androgine sau asexuate. Dacă le considerăm totuşi umane, ele ar putea fi ori preotese sau preoţi ale unui cult, surprinşi în poziţie de invocare a divinităţii, cu braţele deschise ori indivizi redaţi în cadrul unui dans, cu braţele la şolduri sau deschise.

Antoniu Tudor Marc, arheolog, Muzeul Civilizației Dacice și Romane