Muzeul devean, gazda Congresului Internațional de Tracologie

Muzeul devean,  gazda unui eveniment de renume mondial

Pentru a da un nou impuls cercetării cu privire la civilizația și cultura tracilor, din patru în patru ani se organizează un Congres Internațional de Tracologie, cu rolul de a facilita schimbul de experiență și informații, și în același timp, de a creea premisele unor noi proiecte comune de cercetare pe viitor. Următoarea ediție a acestui eveniment cultural, mai precis, cea de-a XIV ediție se va desfășura între 6-10 mai 2020, iar gazda principală va fi Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.

Ediția XIV a Congresului Internațional de Tracologie se va desfășura la muzeul devean deoarece s-a demonstrat în ultimii ani prin evenimentele organizate, prin diferitele ateliere și lucrări, că Muzeul Civilizației Dacice și Romane este capabil să gestioneze și să organizeze astfel de evenimente naționale și internaționale de înaltă clasă.

 

În mod normal, acest congres se organizează numai în țările europene, prima dată în România fiind organizat în 2013 la Târgoviște, având tema ”Tracii și vecinii lor în epocile bronzului și fierului”. Atunci, materialele Congresului Internațional de Tracologie au fost prezentate de către istorici și arheologi din mai multe țări, sub forma unor studii variate, în spatele cărora s-a aflat o muncă enormă.

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva are un patrimoniu fabulos, și deține toate spațiile necesare pentru găzduirea unui astfel de eveniment.

„Credem că organizarea acestui congres internațional de trasologie este cea mai bună formă de promovare, pentru că aici vor fi peste 150 de participanți din aproape toate țările lumii”, ne-a declarat Liliana ȚOLAȘ, manager MCDR Deva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *