Mureşul spectaculos, din mal în mal

Ploile din ultima vreme, dar şi topirea accelerată a zăpezilor din cauza creşterii bruşte a temperaturilor au umflat apele Mureşului. Sătenii spun că de mulţi ani nu au mai văzut ca râul să se întindă de la un mal la altul. În zona Cigmău, un excavator a fost suprins de apa mare şi este acum înconjurat în totalitate de râu.

Toate apele care vin din munte au debit mare din cauza topirii zăpezii, iar meteorologii spun că precipitaţiile abundente din această primăvară au făcut ca pământul să nu mai poată absoarbe excesul. Din amonte, afluenţii aduc cantităţi mari de apă. Aşa se face că Mureşul are un debit vizibil mai mare decât în primăverile trecute. Râul se întinde acum din mal în mal, iar priveliştea este spectaculoasă. Albia sa se întinde şi pe zeci de metri. Localnicii spun că în alţi ani puteai taversa râul cu piciorul şi că nu au mai văzut demult Mureşul aşa de mare: “Cred că, din 2012, nu a mai fost aşa, în anul acela a fost parcă seceta aceea mare şi de atunci albia s-a înjumătăţit. Sunt zile de vară, când pare o vale un pic mai mare. Ţi-e drag să îl vezi aşa mare, cum era odată, demult”, spune un sătean din Rapolt.

În zona Geoagiu, în apropierea localităţii Cigmău, un utilaj a rămas captiv între apele adânci ale râului. Excavatorul lucra pe şantierul unei balastiere. Chiar dacă e aproape de mal, se vede că apa aici depăşeşte un metru şi jumătate adâncime. Din cauza apelor umflate, care au “spălat” malurile, Mureşul duce la vale trunchiuri de copaci, dar şi foarte multe deşeuri, în special peturi. În ciuda nivelului ridicat, hidrologii spun că nu este pericol de inundaţii: “Noi monitorizăm zilnic apele Mureşului şi chiar dacă sunt mari, râul nu a atins cota de atenţie. Nivelul apei s-a ridicat din cauza topirii zăpezilor din ultimele zile. Eu le recomand oamenilor să se bucure de peisaj pentru că această vară se anunţă secetoasă, iar apele vor fi foarte mici”, spune Grigore Burjan, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Hunedoara. Şi în apropiere de Ilia apele râului s-au ridicat şi au atins un nivel record pentru ultimii ani, spun localnicii. Diferenţa este vizibilă cel mai tare în zona podurilor rutiere.

 

Laura OANĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *