Muntele Everest este mai înalt decât a fost iniţial calculat oficial

Muntele Everest, cel mai înalt din lume, este cu aproximativ 1 metru mai înalt decât fusese iniţial calculat oficial, au anunţat Nepalul şi China, potrivit BBC.

Până în prezent, cele două ţări nu au căzut de acord dacă să adauge stratul de zăpadă din vârf.

Noua înălţime a muntelui este 8.848,86 metri.

Măsurătoarea oficială făcută iniţial de China era 8.844,43 de metri, cu patru metri mai puţin decât măsurase Nepalul.

Everest se află la graniţa dintre China şi Nepal, iar alpiniştii urcă de pe ambele părţi.

Oficiali din Ministerul nepalez de Externe şi din departamentul de supraveghere au spus că topografii din ambele ţări s-au coordonat pentru a fi de acord cu noua înălţime.

Înţelegerea de a anunţa împreună noua masurătoare a celui mai înalt munte de pe Pământ a fost decisă în timpul vizitei de anul trecut a preşedintelui chinez Xi Jinping în capitala nepaleză, Kathmandu.

Topografii chinezi au calculat după ce au efectuat o măsurătoare a muntelui în 2005. În 2012, oficiali din guvernul nepalez declarau pentru BBC că se află sub presiunea Chinei de a accepta înălţimea muntelui şi, astfel, au decis să facă propria măsurătoare, „pentru a clarifica lucrurile definitiv”.

Înălţime de 8.848 de metri pe care Nepalul a folosit-o pentru Everest a fost determinată de Survey of India în 1954, iar recent ţara a făcut prima dată măsurători. Patru topografi nepalezi au petrecut doi ani antrenându-se pentru misiune, înainte de a ajunge în vârf.

Everestul, cu o vechime de aproximativ 60 de milioane de ani, format prin coliziunea plăcilor tectonice Indiană şi Eurasiatică, creşte cu circa jumătate de metru la o sută de ani. Vârful este reprezentat de o calotă de zăpadă pe care au loc, în picioare, şase persoane.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *