Municipalitatea de la Orăștie a atribuit un contract pentru construirea unor locuințe sociale cu centru educațional
Municipalitatea de la Orăștie a atribuit un contract de peste 6,2 milioane de lei pentru construirea unor locuințe sociale cu centru educațional. Telecerna și EDREB sunt cele două societăți care și-au adjudecat contractul de 9.228.567 lei pentru execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții ,,Construire locuințe sociale cu centru educațional și îmbunătățirea infrastructurii publice urbane, în municipiul Orăștie, județul Hunedoara”.
60 de locuințe sociale vor fi realizate. Locuințele se vor închiria, în conformitate cu criteriile prevăzute în Legea nr. 114/1996, familiilor și persoanelor cu venituri scăzute. Fiecare apartament va avea cameră de zi, bucătărie, baie, spațiu depozitare și hol. Având în vedere că aceste apartamente vor fi încălzite cu combustibil solid, se va construi și o magazie ce va cuprinde 60 de boxe.
Al doilea obiectiv presupune „construirea unui Centru educațional în Regim de înălțime P, cu o capacitate medie de 20 persoane, ce va deservi persoanele vulnerabile din zona marginalizată din Sud-Estul municipiului Orăștie. Centrul va avea o sală pentru activități educaționale de aproximativ 60 mp, grup sanitar și hol acces”.
În cadrul investiției se va realizarea amenajarea prin pavare a unui drum vicinal de acces la locuințele sociale pe o lungime de 291 m și o lățime de 4 m. Drumul va fi prevăzut cu sistem de iluminat public. Drumul va deservi și proprietățile private neconstruite din zona marginalizată din Sud – Estul municipiului Orăștie, creând astfel posibilitatea dezvoltării acestei zone, prin construirea de locuințe.
Totodată se va asfalta strada Plantelor pe o lungime de 286,50 metri și se va extinde rețeaua de canalizare a apelor menajere pe o lungime de 272 m cu prevederea unei stații de pompare a apelor uzate, ce va deservi locuințele sociale prevăzute în proiect și zona marginalizată din Sud-Estul municipiului Orăștie.
Monika BACIU