Municipalitatea de la Deva închiriază autospecială pentru ridicări vehicule de pe domeniul public

Municipalitatea de la Deva închiriază o autospecială destinată ridicării vehiculelor de pe domeniul public al localității. În acest sens a fost demarată o achiziție a cărei valoare estimată este de 10.000 de lei.

“Prezenta procedură prevede închirierea unei autospeciale ridicări vehicule cu operator, împreună cu toate dotările necesare (macara sau sistem hidraulic de ridicare, cărucior ridicare vehicule puntea spate, cărucioare roți tip service, dispozitive specifice ridicare și asigurare a vehiculului pe perioada ridicării/transportului)”, arată documentația.

Potrivit edililor este nevoie de închirierea unui astfel de utilaj până “la achiziția și punerea în funcțiune a autospecializatei proprii a Biroului de Ridicări, dar nevoia eliberării unor spații și parcări de pe domeniul public, ocupate de vehicule abandonate, impune o soluționare mai rapidă, respectiv închirierea unei autospecializate”.

Contractul va fi încheiat pe o perioadă de 6 luni, iar valoarea acestuia va fi de 10.000 de lei, fără TVA, prețul unitar ofertat de prestator va trebui să fie ferm și să acopere toate costurile indirecte.

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *