Muncitor prins sub un mal de pământ, salvat de un polițist
În această seară, în jurul orei 18:00, un polițist aflat în timpul liber a solicitat intervenția ISU Hunedoara, prin numărul 112 pentru salvarea unui tânăr muncitor care efectua lucrări de canalizare în zona Zăvoi, din Deva.
„Agentul șef principal Creț Iulian este chiar operator 112 și a sesizat starea de pericol în care se afla muncitorul, acționând prompt și eficient pentru salvarea sa, până la sosirea pompierilor la fața locului.
Tânărul muncitor (în vârstă de 28 de ani, din Deva) era prins în întregime sub un mal de pământ și risca să moară sufocat. Până la sosirea pompierilor, polițistul, ajutat de câțiva vecini, a săpat cu mâinile aproximativ 50 de cm în pământ, reușind să descopere capul muncitorului și zona pieptului, astfel încât acesta a putut respira. Tânărul a fost preluat de un echipaj SMURD si transportat la Spitalul din Deva, pentru investigații medicale amănunțite.
Polițistul s-a interesat ulterior la spital și se pare că starea tânărului este bună, acesta nerămânând internat. Obișnuit cu situațiile tensionate, polițistul a comunicat pe parcursul întregii intervenții cu tânărul, prezența sa de spirit fiind salutară. Felicitări, Creț Iulian, suntem mândri de tine!”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Hunedoara.
Potrivit sursei citate, muncitorul efectua lucrări de amenajare a canalizării, în zona Zăvoi pe strada Brândușei, din Deva, când a fost surprins de surparea unui mal de pământ. Bărbatul scos a cooperat cu oamenii care i-au sărit în ajutor fiind conștient, apoi transportat la spital pentru investigații.