Multe cuvinte, dovezi puține!
De ce spune Mareș că a așteptat ?
De mai multe ori, în conferința de presă de vineri, Răzvan Mareș a spus că nu înțelege ce se întâmplă cu Florin Oancea, cu care a fost vecin opt ani, perioadă în care au petrecut împreună și au trăit momente frumoase. Declarându-se șocat, Mareș a repetat de câteva ori pe parcursul întâlnirii cu presa că Oancea nu mai e el. E o sosie în locul lui. Mareș a așteptat o săptămână după ce a aflat de intențiile primarului și recent după măsurile luate, pentru a ieși într-o conferință de presă și a dezvălui lucruri din casă. Două motive l-au făcut să aștepte. Întâi nu a crezut că evenimentele vor avea cursul anunțat și apoi pentru a afla care sunt acuzele la care trebuie să răspundă.
Am văzut cum s-au desfășurat ostilitățile în ședința de consiliu local din 17.01.2017, când cei doi viceprimari au rămas pe funcții, așa că asistăm acum la reacții și la continuarea războiului cu lovituri și de o parte și de cealaltă. De semnalat că reacția viceprimarului PSD, Ovidiu Moș nu există în acest moment și nici nu va exista nici pe viitor. În cazul lui, PSD-ul are alt mod de a regla lucrurile.
Florin Oancea i-a lăsat fără atribuții
Vineri dimineața, Florin Oancea a ridicat atribuțiile viceprimarilor Răzvan Mareș (PSRO) și Ovidiu Moș (PSD), i-a lăsat fără birou, secretară, mașină, calculator și a stabilit ca de luni să stea amândoi într-un birou. Deocamdată, să stea. De subliniat că după această măsură viceprimarii rămân în postura de consilieri locali dar cu retribuție de viceprimari, adică 8 000 lei.
Reproșurile lui Mareș
Ca atare, tot vineri dar de la ora 14,05 minute, în afara programului de lucru, Mareș, într-o conferință de presă, prezintă pe un ton vehement situația și spune că nu știe ce va face acum când a rămas fără atribuții, dar că este dispus să numere și canalele. Oricum, se pretinde nemulțumit că în cele două luni de când Florin Oancea este primar nu au discutat împreună despre ce priorități au. Ba mai mult a fost oprit proiectul de finanțare a școlii din Sântuhalm și realizarea parcării supraterane de la Spitalul Județean de Urgență Deva. Soluția înlocuitoare au fost parcările modulare, mult mai ușor de construit. Mareș susține că de vină pentru aceste lucruri este Tiberiu Balint, cel care conduce din umbră Primăria Deva, Florin Oancea fiind doar un simplu actor. Așa că, este hotărât ca împreună cu colegii din PSRO să inițieze proiecte pe care să le prezinte în consiliul local. Declară încă o dată că el nu vrea război în Primăria Deva, că va merge cu demnitate înainte, dar că împreună cu cei 6 consilieri PSRO va fi atent la tot ce se va întâmpla în continuare, inclusiv la organigramă. Consilierii locali ai PSRO rămân uniți și pentru a–și arăta loialitatea și-au semnat înainte de sedința din 17.01.2017 demisiile in alb.
Serviciul Scheleți
Mareș susține că în perioada campaniei electorale, când a semnat în numele PSRO un protocol de colaborare cu PNL, i s-a cerut să facă o listă cu persoanele indezirabile din primărie, cu scopul ca după câștigarea alegerilor aceștia să ajungă la ’’serviciul scheleți’’si apoi să fie dați afară. Nu a vrut să facă acea lista și nu a mai participat la întâlniri. Mareș nu a precizat după ce criterii ar fi trebuit alcătuită lista, și nici dacă nu cumva era vorba despre chiulăii, funcționari necinstiți și/ sau incompetenții, la care Oancea a anunțat, încă din campanie, că va renunța.
Multe cuvinte, puține dovezi
Într-o vreme în care cuvântul nu prea mai are valoare, prezentarea de informații „pe surse” este tot mai des întâlnită. Până să apară dovezile, dacă mai apar, efectul s-a produs și orice drept la replică chiar bine făcut, nu prea mai reușește să repare răul făcut. Ce să înțelegem din reacția domnului Răzvan Mareș? Domnia sa știe că dacă aruncă în public informații cu suport de scandal, în urma altui scandal, ceva, ceva se prinde. Nu am văzut nici o dovadă prezentată la conferința de presă de vineri, 19.01.2017, nici documente, nici înregistrări, nici martori. Doar vorbe și povesti care pot, sau nu, să fie adevărate. Interesant este faptul că lucrurile grave pe care le prezintă acum, după ce a rămas fără atribuțiile de viceprimar, nu l-au deranjat și nu le-a făcut publice atunci, în perioada în care era partener cu Florin Oancea. De altfel din prezentarea unor persoane care au fost prezentate de Mareș ca fiind cele care conduc Primăria Deva din umbră, Tiberiu Balint și Radu Rușanu, reiese că avem de a face cu intoxicări și frustrări. În acest moment avem de-a face cu cuvântul lui Mareș contra cuvântului lui Oancea, Rușanu, Moloț și Balint. Până acum, în afară de raportul corpului de control la SPIGM, e drept contestat de PSRO, restul sunt doar vorbe. În acest moment. Cea mai incredibilă informație pare însă cea în care Răzvan Mareș susține că Tiberiu Balint, pregătește un alt candidat și nu pe Florin Oancea pentru Primăria Deva la alegerile din 2020.
Ce se va întâmpla cu PSRO
După cum deja se știe, deputatul Florentin Gust Băloșin, președintele PSRO, a cerut în instanță dizolvarea formațiunii politice.Florentin Gust Băloșin este finul lui Mircea Geoană, recordman în traseism politic fiind pe rând membru în PSD-PC-PDL-PSD și PSRO. În situția dizolvării partidului, consilierii PSRo vor putea să adere la orice altă formațiune politică, fără să-și piardă mandatul. Din declarațiile lui Mareș, consilierii PSRO vor rămâne independenți și vor vota, punct cu punct, și nu vor vota ce nu înțeleg sau nu li se va explica așa cum doresc. Din cele 80 de proiecte pe care le are și el, vor încerca să facă proiecte de hotărâri pe care le vor prezenta în viitoarele ședințe de consiliu local.
Din cele sugerate. s-a încercat înainte de ședinta de consiliu local din 17.01.2017 racolarea, fără reușită a consilierilor PSRO de către Florin Oancea, aici Andreea Ciobanu având un rol important și ca atare ea va fi exclusă din partid. Cu toate acestea, surse autorizate spun că atâta timp cât partidul este în instanță nici o hotărâre sau modificare nu este valabilă.
Ultimă oră
Pentru că în aceste vremuri declarațiile interesante se fac pe facebook, consilierul local Andreea Ciobanu a postat duminică, în jurul orei 14,00 următorul punct de vedere, concluzia fiind, în sinteză: ’’În urma declarațiilor și acțiunilor făcute de dl. Răzvan Mareş, doresc să fac următoarele precizări: PSRO NU MAI EXISTĂ!”
Mircea GOIAN