Proiect al Ministerului Sănătății. O posibilă șansă pentru pacienții cu boli rare

Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă că intenţionează să înfiinţeze o Comisie de specialişti care să aprobe decontarea medicamentelor pentru indicaţii terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului (off label), ale căror costuri sunt suportate în prezent de către pacienţi.

Comisia va avea ca scop analiza situaţiei pacienţilor care au nevoie de administrarea unor medicamente pentru indicaţiile terapeutice neincluse în caracteristicile produsului în cazul unor afecţiuni pentru care nu există alternative terapeutice sau atunci când pacientul are contraindicaţie la alternativele terapeutice existente şi identificarea măsurilor necesare pentru asigurarea accesibilităţii tratamentului, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni seară, de MS.

Proiectul de ordin al ministrului Sănătăţii se află pe pagina de web a MS, secţiunea „Transparenţă Decizională”.

Conform sursei citate, la solicitarea Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice, Ministerul Sănătăţii a organizat, luni, o dezbatere publică pe acest proiect, la care au participat reprezentanţi ai producătorilor, distribuitorilor de medicamente, dar şi ai pacienţilor.

„Este vorba în special de pacienţii cu boli rare. Există pacienţi care nu au nicio şansă la tratament dacă nu înfiinţăm această Comisie şi dacă nu o facem să funcţioneze. Ştiu că sunt temeri legate de bugete sau farmacovigilenţă, dar pe care le putem depăşi. Sunt poveşti de viaţă, sunt oameni care nu au bani suficienţi să îşi plătească acest tratament. Să le dăm dreptul la viaţă. Să le dăm o şansă şi să monitorizăm cât mai bine reacţiile adverse, dacă ele există. Eu spun că sunt temeri justificate, dar nu atât de justificate încât să refuzăm dreptul la viaţă unor pacienţi”, a declarat ministrul Sorina Pintea, conform comunicatului.

Sorina Pintea a afirmat că Ministerul Sănătăţii va analiza şi va ţine cont de propunerile şi observaţiile venite din partea tuturor celor interesaţi şi implicaţi pe acest subiect.

După ce observaţiile vor fi preluate, în urma unei analize a specialiştilor, proiectul de ordin al ministrului Sănătăţii va fi repus în dezbatere publică, arată sursa citată.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *