Motociclist implicat într-un accident rutier pe Transalpina
Astăzi, in jurul orei 15:oo a avut loc un accident rutier pe Transalpina, în zona Obârșia Lotrului, în care a fost implicat un motociclist de 24 de ani. Inițial apelul a anunțat o victima inconștientă.
Spre locul accidentului s-au îndreptat un echipaj de la SAJ Vâlcea cu asistentă și un echipaj de la SAJ Petroșani cu medic.
Primul echipaj ajuns la caz a fost cel de la Petroșani. Aceștia au găsit victima conștientă, au stabilizat-o la fața locului și au plecat spre spitalul din Petroșani.
Pacientul prezintă un traumatism cranian, traumatism toraco-abdominal, contuzii la membrul superior și inferior drept.
SAJ Hunedoara