Moş Ştefan, mesaj pentru politicieni
„Noi n-am uitat, că am jurat pe steag / Și glia-n veci o apărăm cu drag”, zice Moş Ştefan dintr-un vechi cântec de cătănie, de pe vremea când a fost la război. Din faţa secţiei de votare din Vâlcele, bunicul de 102 ani vorbeşte despre speranţa sa că va fi bine în ţară. Într-un mesaj emoţionant, le doreşte politicienilor de la putere „bună înţelegere” ca să scoată ţara la liman.
La fel cum ne-a obişnuit, Moş Ştefan apare la vot în straie populare, cu toiagul ciobănesc lângă el: „Să fie într-un ceas bun votul, aşa-mi doresc şi eu! Am venit să punem ţara la cale că fără mine, nu fac nici o treabă, ş-apăi, vreau să-i pui la rânduială!”, rosteşte zâmbind veteranul care cucereşte lumea cu luciditatea de care dă dovadă la peste un veac de viaţă, de vorba plină de pilde şi umor.
Ca să fie sigur că vede pe cine votează, Moş Ştefan şi-a adus şi lanterna, să facă lumină în cabina de vot. Pune hârtia ştampilată în urnă şi apoi se întoarce la comisie. E felicitat, pe rând, de oamenii din secţie. Moşul nu se lasă: „Vă doresc şi dumneavoastră, la anii mei, să veniţi la vot! Aş mai sta aicea, că-i cald şi bine, da mi-i foame şi, de băut, văd că nu-i rânduială aicea!”. Oamenii râd şi unul îndrăzneşte: „Mai spre seară, numa!”
Moşul coboară atent scările secţiei şi şopteşte: „Am făcut-o şi p-asta! ‘nantea morţii!” Se opreşte în curte şi începe să vorbească despre datoria faţă de neam şi speranţa pentru România. Mai sunt ore bune până se închid urnele, dar moşul e sigur de câştigători: „După părerea mea, în 1914, liberalii or scos Ardealul! Acuma sper iar! Liberalii îs curios tare ce pot să facă!”
Îşi tocmeşte cojocul, îşi aşează capul pe mâinile sprijinite pe toiag şi începe să vorbească despre cât de mult îşi doreşte să prindă bună înţelegere la cei ce conduc ţara: „Eu sper că au să facă ceva, ştiţi di ce? O iau aşa, pă bătrâneşte: ai doi boi buni la car, merg bine! Dacă unul trage-ntr-o parte, unu-n hălalalt loc, caru-l răstoarnă fără nici un rost. Aici odată îs uniţi! După părerea mea, după cum îs uniţi, pot lăsa unul după altul! (…) Da, sperăm! Aş vrea să văd şi eu odată că le dă Dumnezeu o bună înţelegere. Dacă au înţelegerea bună, fac treaba!”
Cu vorbele lui, de om simplu, încearcă să explice de ce nu au mers bine lucrurile până acum: „Dacă io spui că mă cheamă Ştefan, dumneata spui că nu, nu te cheamă aşa, ci cutare! Ne tot hârăim amândoi. Ăla de aude, nu-i sigur care, cum mă cheamă. Aşa or făcut până acuma! Pe altă parte, ţăranul – să nu zic de o sută de ani, dar de 90 de ani, ţăranul o fost tăt biciuit! De când ţiu eu minte, viaţa mai bună o fost pe vremea Regelui Mihai, numa’ o fost puţin”, îşi aminteşte moşul.
Ștefan Gros s-a născut în octombrie 1917, pe munte. Râde când îşi calculează viaţa: „Am 102 ani, mai trăiesc 102, ş-apoi pot să dau faliment!”. Vereranul de război crede cu tărie că datoria faţă de ţară şi neam este sfântă şi trebuie onorată de fiecare dată, la orice vârstă.
La anii lui, moşul a prins o sumedenie de orânduiri: „Aşa o lăsat Dumnezeu, cineva să ne conducă!” Tot povestind şi depănând amintiri, Moş Ştefan şi-a amintit de cântul pe care-l are cel mai aproape de inimă. Nu e melodie populară, nici jiană, de la stână, ci unul pe care îl cânta cu camarazii lui, pe front: „Noi n-am uitat, că am jurat pe steag / Și glia-n veci o apărăm cu drag/ Al armelor zăngănit, răsună necontenit/ Că românu-l luptă e călit/ Români viteji cu dragoste de ţară/Alarma sună să ne adunăm/ Uniţi cu toţii peptul la hotară/ Moşia scumpă să ne-o apărăm!/ Că-i scump pământul unde zac părinţii/ Scumpă vatra şi amorul meu/ Şi pentru dânsa-mi dau sufletul meu/ Ce credeţi voi noroade nesătule?/ Că nu ne poartă grija Cel de Sus?/ Şi n-am înfruntat noi năvăliri destule/ De la miazănoapte, răsărit şi-apus?/ Adună regimentele şi du-le/La biruinţă, aşa cum le-ai mai dus!”
Laura OANA
