Moş Nicolae al copiilor, primul sfânt bătrân al lui Dumnezeu

Moş Nicolae e sfântul darurilor şi al pedepselor, iar jordiţa şi cadourile în ghetuţe sunt o tradiţie dragă a românilor. În seara de cinci decembrie, în Ajun de Sânmicori, moşul e aşteptat cu nerăbdare şi cu teamă.

Nuiaua fermecată a moşului le aminteşte micuţilor de greşelile şi năzbâtiile de peste an.

Precum mărţişorul, şi ea a suferit transformări din cauza presiunii comerciale şi tare rar mai găseşti artizani care să lucreze fără staniol sau pluşuri.

Lângă Piaţa Centrală din Deva, o nană pare pierdută între mulţimea bâtelor multicolorate îmbrăcate în stanioluri ţipătoare.

Viorica Predescu este din Făget şi de 35 de ani vine cu legume şi zarzavaturi la Deva. De Moş Nicolae s-a pregătit din timp şi a meşterit jordiţe şi măturici care aduc spor casei. „Avem nuieluţe cu drăgăloşi, aşa cum le zicem noi la fuioarele de cânepă şi îmbodobite cu coji de lemn şi găoci de fructe. Măturicile le-am făcut din ghiză de cucuruz. Înainte din ele făceam strujagurile pe care dormeam, acum ne-am modernizat şi noi, avem saltele, iar foile de ştiuleţi le ţinem să facem obiecte de Moş Nicolae.”

Jordiţele şi măturicile se dau cu 4 sau 5 lei şi atrag atenţia celor care preferă produsele naturale în locul împopoţonatelor nuiele de staniol.

Orice copil ştie că, de Moş Nicolae că nu primeşte daruri dacă papucii sunt vraişte şi tălpile murdare.

Moş Nicolae e personificarea pedepsei, la fel cum darul din ghetuţe e răsplata pentru cuminţenie şi fapte bune. Sfântul de la începutul lunii decembrie e vestit pentru că nu l-a văzut nimeni, niciodată.

Copiii ştiu că Moş Nicolae vede orice răutate tot anul, pe care o va pedepsi după cum cred părinţii de cuviinţă.

Etnologul hunedorean Marcel Lapteş citează în volumul „Anotimpuri magico-religioase” povestitorii din satele pădureneşti: „Sfântul e milostiv faţă de săraci, ajută pe fetele sărace se se mărite iar la copii ce-or ascultat părinţii le pune daruri în ghete, chiar câte un „galbin” iară pe muierile ce nu lor respectat şi nu l-or ţânut le bate păste mânuri cu nuieluşa fermecată”.

În secolul 21, Moş Nicolae e o sărbătoare comercială – sfântul a ajuns să împartă daruri precum Crăciun şi creşte considerabil vânzările de dulciuri şi jucării.

Însă sfântul era văzut diferit de bunicii noştri: „Mai veche este însă tradiţia pedepsirii copiilor neascultători cu nuieluşa (…).

Ca sfânt, Moş Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele. Conform tradiţiei creştine, el pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă lovindu-i cu nuiaua peste mâini”, lămureşte reputatul etnolog Ion Ghinoiu.

În trecut, darurile nu existau şi nuieluşa care pedepseşte era cu sute de ani în urmă parte a unei  practici magice – în Ţara Haţegului, se mai păstrează obiceiul de a ţine în apă o rămurică ruptă dintr-un pom de măr, iar dacă aceasta înfloreşte până la Anul Nou, în primăvară, pomul va fi plin de flori şi, în vară, va fi greu de atâtea mere. Într-un articol din 1912 se scrie despre sărbătorirea Sfântului Nicolae la un internat: „Tradiţia bisericească ne spune că el a fost ajutătorul tuturor săracilor, el a fost ocrotitorul văduvelor şi al orfanilor, el a fost pilda cea mai măreaţă a jertfei şi abnegaţiunei, el a fost întruchiparea ideală a dragostii faţă de aproapele. De aceea a şi rămas obiceiul la noi, că în ziua Sf. Nicolae se împart copiilor săraci haine, cărţi sau alte ajutoare, menite să aline suferinţele celor lipsiţi”.

Imaginea multor icoane îl reprezintă ca un sfânt bătrân care umple pământul de zăpadă atunci când îşi scutură barba albă. În credinţele populare, este protectorul copiilor, al văduvelor şi al fetelor sarace, al oştenilor, corăbierilor, morarilor vracilor şi chiar al tâlharilor.

Etnologul Marcel Lapteş scrie că Sânmicori – cum este numit în multe sate hunedorene – apare în multe legende înfăţişat ca un erou popular călare pe un cal alb şi păzeşte soarele de acţiunile malefice ale diavolului.

Sărbătoarea de Sân Nicoară se ţinea trei zile: din Ajun şi se prelungea pe 7 decembrie sub denumiri precum „Poitra Sfântului” şi „Ciuda Sf. Nicolae”, scrie Marcel Lapteş: „Era o zi când nu se lucra şi mai mult femeile ţineau „post negru”, fără pâine şi apă.”

La ţară, ziua de Sfânt Nicolae e şi prilej de previziuni meteo. Odinioară, în satul românesc, se credea că acum începe iarna, arată etnologul de la Centrul de Cultură şi Artă Hunedoara: „Din barba albă a Moşului, când o scuturã se aşterne prima zăpadă; de ninge acum, grâul în anul ce vine va fi bogat; „ninsoare multă – iarnă grea” spun bătrânii din satele Văii Geoagiului; de-ngheaţă Mureşul după Sânmicori semn îi de iarnă lungă: ziua începe a creşte aşa cum sare cocoşul din târnaţ; noaptea-i mai mare ca în alte zile că „o ţâne Moşu” unde-i locu’ ei: de vezi multe ciori, în Ziua Moşului atunci iarna va fi geroasă; neaua, care stă pe pomi ne zice că vara cucuruzu’ va fi `nalt şi cu ştiulete mare.”

 

 

Laura OANĂ