Moş Andrei şi înfricoşătorul An Nou Dacic

„Locul Anului Nou geto-dac este bine marcat în calendarul popular de sfinţi la vârsta senectuţii, Moş Andrei, numit zonal Andreiu de Iarnă, Sântandrei sau Sântandreiul Lupilor (30 noiembrie) şi Moş Nicolae sau Sânnicoară (6 decembrie)”, scrie cunoscutul cercetător Ion Ghinoiu.

Acesta spune că a identificat, pe criterii etnologice, Anul Nou Dacic, care s-ar fi sărbătorit la sfârşitul toamnei şi intrarea în iarnă: „Sântandreiul este o reprezentare mitică provenită din suprapunerea Sfântului Apostol Andrei peste celebrarea cunoscutului totem geto-dac, lupul”.

Este un timp sumbru, când se dezlănţuie cohortele de duhuri necurate

Profesorul universitar Ion Ghinoiu este coordonatorul Atlasului Etnografic Român, un tezaur de documente şi mărturii înregistrate în mai bine de un deceniu, cu 18.000 de subiecţi, selectaţi din 600 de sate.

Pe baza acestora, vestitul etnolog a stabilit la intrarea în iarnă timpul de celebrare a Anului Nou Dacic: „scenariul morţii şi renaşterii unei divinităţi geto-dace peste care creştinii au suprapus moartea şi renaşterea Sfântului Apostol Andrei”. Declarat acum „Ocrotitorul României”, Apostolul a predicat pe pământurile Daciei şi a preluat din atribuţiile zeului uzurpat. Locuitorii din ţinuturile de la Marea Neagră şi Dunăre l-au numit „Sântandreiul Lupilor”: „Un sfânt-moş care moare şi renaşte în perioada de celebrare a Anului Nou Dacic, precum Moş Crăciun la Anul Nou contemporan şi Baba Dochia la anul nou agrar”.

În Dobrogea, o veche colindă îl pomeneşte astfel pe Apostolul Andrei: „Trece-mă şi Dunărea,/ Ca să afle Dacia,/ Că s-a născut Mesia”. O baladă pomeneşte chiar numele ultimului rege dac alături de cel al sfântului care a încreştinat aceste meleaguri: “La schitul din tei,/ Crucea lui Andrei,/ Cine că-mi venea,/ Şi descăleca?/ Venea Decebal,/ Călare pe-un cal”.

Această perioadă este şi acum, în secolul 21, plină de momente speciale pentru românii care îşi sărbătoresc patronul spiritual, Sfântul Andrei, apoi, întâmplare sau nu, urmează ziua naţională, 1 Decembrie, o dovadă că spiritualul se poate împleti cu istoria, măcar pentru o binevenită vacanţă.

Anul Nou Dacic, celebrat până la 7 decembrie, este un timp plin de sărbători, obiceiuri, ritualuri magice, multe dedicate lupului, animalul totem al dacilor şi important reper de măsurare a timpului în calendarul popular, unde lupul întruchipează iarna, faţă de cal, simbolul verii. Se spune că doar de Sântandrei lupul îşi poate îndoi gâtul ţeapăn, iar în această zi devenea foarte sprinten şi periculos, iar prada atacată nu avea scăpare.

Mai demult, în sate se lipea gura sobei, ca astfel să se lipească şi gura lupului ca să nu strice vitele. Şi acum, în satele hunedorene de munte, oamenilor le este teamă de această noapte când cutreieră toate “spurcăciunile”.

Cine iese din casă, poate fi atacat de strigoii care „dădeau târcoale caselor, le sugeau sângele şi le mâncau inimile. În Ţinutul Pădurenilor aceştia luau înfăţişarea unor lupi şi nu era bine să muţi staulul oilor, că le mânca lupul. În această zi se tăia şi se tranşa în patru o oaie bătrână şi se ducea în pădure unde se ştia o trecătoare a lupilor, în credinţa că lupii, sătui şi îmbuibaţi, vor lăsa oile gospodarului în pace”, scrie etnologul hunedorean Marcel Lapteş.

Ţăranii cred că, în această noapte, oamenii „care îl au pe Satana în ei” se pot preschimba în câini sau în lupi şi sub această înfăţişare “îşi rupeau duşmanii”.

Semnele haosului

Cercetătorii arată că prezenţa a doi sfinţi moşi – Moş Andrei şi Moş Nicolae  – despărţiţi de numai şase zile în calendarul popular sugerează îmbătrânirea timpului. Perioada este marcată de practicile din sărbătoarea “Noaptea Strigoilor”(29-30 noiembrie).

În noaptea de ajun a Sfântului Andrei, spiritele malefice devin extrem de violente: “Strigoii şi strigoaicele, călărind limbile de meliţă, se bat la hotare”, scrie etnologul Irina Nicolau.

Strigoii se dezlănţuie în această noapte, mai rău decât în tot restul anului. Sunt semne ale haosului care preced un nou început: “Strigoii vii îşi părăsesc în somn corpul, ies din casă pe horn sau pe uşă, se rostogolesc de trei ori pentru a se întrupa într-un animal (…) încalecă pe meliţe, butoaie, cozi de mătură şi merg în locuri numai de ei ştiute (între hotare, răspântii de drumuri, poieni din păduri) unde se întâlnesc cu strigoii morţi, ieşiţi din morminte. Acolo capătă chip de oameni, se bat cu limbile de meliţă, se zgârie, se rănesc până iese un singur învingător, care le va deveni, tuturor, conducător pentru un an de zile”, explică Ion Ghinoiu.

După gâlceavă, îşi vindecă pe loc rănile, se bocesc şi se despart împăcaţi. Doar atunci când strigoii morţi nu au cu cine să se războiască se îndreaptă către casele oamenilor şi încearcă să sugă sângele celor care le ies în cale.

Sunt preferaţi copii, scrie Lapteş, după ce a vorbit cu babele din satele de munte: „Într-un sat de la noi, colo, la Vălari, o muiere şi-o lăsat copilul la altă muiere (…) să făcu noapte, muierea zîce: m-oi duce după el. Mere şi ajunge la casă…pasta tăt întuneric, uşa la tindă închisă… mai colea muierea şi copilul în prag, la grajd, morţi. I-o prăpădit strigoii”.

Ca să se ferească de strigoi, ţăranii din satele hunedorene şedeau prin case şi ungeau cu usturoi toate intrările. Alţii puneau în pragul caselor şi a grajdurilor mărăcini şi spini.

Irina Nicolau povesteşte: „Oamenii se apără cu usturoi tăvălit în funingine, mănâncă mujdei. Se pare că strigoiul vine la fereastră şi te întreabă: ai mâncat usturoi? Tu trebuie să mănânci, dar să nu-i răspunzi. Dacă îi răspunzi, amuţeşti”.

În alte zone, oamenii mâncau usturoi, se ungeau cu el pe corp, pe frunte, piept spate sau la încheieturile corpului. În luptele nocturne împotriva strigoilor și strigoaicelor care fură mana laptelui și a câmpului sau atacă oamenii, remediile cele mai eficiente contra spiritelor neliniștite erau: sarea, macul, cânepa și usturoiul.

Ion Ghinoiu spune că “Noaptea strigoilor” se celebra la începutul secolului trecut în Moldova ca un adevărat Revelion. Se numea  “Păzitul Usturoiului”, iar tinerii se adunau în cete la o casă mai mare. Era sarcina fetelor să aducă trei căpăţâni de usturoi care se aşezau într-un vas şi erau păzite până dimineaţa de o bătrână. Apăraţi de usturoi şi astfel izolaţi de vârtejul strigoilor de afară, tinerii se distrau, beau, mâncau, glumeau, jucau peste măsură. Sunt excese de mâncare, băutură şi distracţie care amintesc de orgiile antice, crede Ghinoiu: “Dimineaţa, pe lumina zilei, tinerii ieşeau în curtea casei unde, în mijlocul horei, unul din flăcăi juca covata cu usturoi vrăjit. Se împărţea usturoiul şi, în mare veselie, se întorceau pe la casele lor. Începea un nou an”.

În noaptea Sfântului Andrei, pentru a testa rodnicia livezilor şi câmpurilor, tradiţia spune că se aduc crenguţe de vişin sau măr în casă, rămurele care ar trebui  să înflorească până la Crăciun. După cum înverzeau şi prindeau floarea, se aprecia rodul pomilor Alţii seamănă boabe de grâu în vase de pământ şi, după numărul seminţelor răsărite, se măsura rodnicia ogoarelor.

Tot de Sfântul Andrei îşi au locul şi multe practici magice de găsire a ursitului. “Fetele puneau sub cap 41 de fire de grâu pe care le meneau, invocând îngerul păzitor și pe Dumnezeu să le arate în vis pe viitorul pețitor. Tot pentru a afla viitorul fetele mergeau la gard seara și puneau mâna pe unul din pari. De la acesta numărau încă nouă pari și pe al nouălea îl însemnau cu o ață roșie. A doua zi mergeau să vadă părul ales, după aspectul căruia apreciau cum va fi viitorul soț: tânăr dacă părul era drept și neted, bogat dacă părul avea coaja groasă, văduv dacă părul era scurt și noduros”, arată analistul etnolog Ania Moldoveanu, pe site-ul cimec.ro, iar Irina Nicolau, scrie în „Ghidul sărbătorilor românești”: “Noaptea de Sfântul Andrei este foarte bună de vrăji. În multe locuri se zice că Ursitoarele vin să vorbească cu fetele despre ursitul lor”.

În Noaptea Strigoilor, bătrânii învăţaţi ai satului cercetau cerul pentru a face observaţii meteorologice şi astronomice, pentru a prevesti dacă urmează un an mai bogat sau mai sărac, ploios sau secetos. Dacă e lună plină și cerul e senin, iarna va fi moinoasă, adică umedă şi relativ călduroasă. Dacă luna e plină și cerul întunecat, dacă ninge sau plouă, peste iarnă urmează zăpezi mari și grele. De Sfântul Andrei, în „Ziua lupului”, femeile sunt oprite de la muncile casnice: nu torc, nu mătură, nu scot gunoiul din casă, nu curăță grajdurile, nu se piaptănă, nu dau de pomană și de împrumut. Este o sărbătoare când lucrul este interzis, dar, în majoritatea gospodăriilor, oamenii aveau gata pregătirile de iarnă de unde şi vorba: „Plugul sub părete şi curechiul în bute”.

Laura OANĂ