„Monumentele duşmanilor”
Dacă Belgia şi-ar împărţi, în mod foarte patriotic, monumentele istorice, întrebarea unui neobelgian născut de o mamă din Congo, ar fi: şi care sunt alea făcute de belgieni?
Educaţia noastră şcolară, istorică universitară şi teologică construieşte concepţii exclusiviste, care îndeamnă spre segregare. Adică, avem mereu ceva care este ori trebuie să fie solid românesc, şi „restul”. Imediat este de adăugat că, oficial, nimeni nu recunoaşte o asemenea căsăpire, ci proclamă prin toate trâmbiţele, europenismul. Dar doar până în pragul casei! Aşa se face că împărţeala pluteşte însă dens şi neguros în cercurile intelectule şi, mai ales, semi-intelectuale, ale profesorilor, preoţilor şi politicienilor. Restul este în voia valurilor.
Principiul este neruşinat de fals. Întâi de toate că recunoşti sau ascunzi, parcă ruşinat, că ai furuncule pe istoria ta glorioasă. Uitând că şi „florile mucegai” sunt tot ale tale şi pot face poezie academică ori suport de muzică pop. Apoi, pentru că, în modul cel mai prostesc, compromiţi averea globală a statului care se numeşte România. Chestia din urmă este de natură să-ţi reamintească că există o naţiune majoritară care are responsabilităţi, dar şi proprietatea ultimă a mobilelor de pe suprafaţa sa.
De nu-ţi plac unii sau alţii, te răzbuni mai ales pe monumentele lor. Duşmanii cu care nu pretinzi că duci un război, dar o faci totuşi în maniera „războiului rece”, sunt reformaţii unguri şi românii greco-catolicii. Cu alte cuvinte, lupta este religioasă, iar pe numeroşii cetăţeni români locali baptişti ori neoprotestanţi de toate culorile, îi determini măcar la pasivitate. Ciudat de auzit asta de la un laic: au uitat că toţi au fost/sunt creştini? Da, asta se-ntâmplă. Nu doar biserici întregi (Peşteana, Râu Alb, capelele din curţile de la Râu de Mori, Sălaşu de Sus), dar şi cimitire sau morminte individuale sunt lovite de oprobiul care începe de la lăsarea lor în năclăire cu buruieni. În anii trecuţi, doar o campanie externă a salvat morminte militare „duşmane” din Haţeg. Este fructul altei educaţii care îi determină pe preoţii noştri să arunce cu dispreţ oase umane vechi, în contradicţie chiar cu legislaţia care prevede „profanarea de morminte”.
Promotorii acestui trend au văzut de curând că treaba nu-i în ordine cu cetăţile, iar deştepţii au lăsat jos goarnele naţionale ca să se poată ocupa de Deva ori de Hunedoara. Îi numesc aşa pentru că schimbarea lor de macaz este determinată de mirosul banilor care se pot manipula la proiecte cu slănină groasă.
La acelaşi iz au devenit dintr-o dată foarte europeni şi n-au mai suflat un cuvinţel că obiectivele pomenite ar fi fost vreodată „ungureşti”. Vedem deci că patriotismul a căzut în baltă şi nici un concert de plângăcioşi nu se întreabă de ce cetatea Deva absoarbe milioane, în timp ce bisericuţa de la Streisângeorgiu, nici măcar o mie de lei.
În Haţeg, nu există un caz mai minunat de coabitarea şi conlucrare, decât biserica reformată din Sântămărie Orlea. Trebuie să reamintesc celor care îi tot întorc istoria către curbe prea colorat ortodoxe, că ea a fost construită de comunitatea catolică a locului, la 1311, cum explică foarte limpede o inscripţie de la peretele ei de sud. Tuşa meşterilor a fost una particulară, de aşa natură încât parţial-„luminaţi” au tot afirmat că era ortodoxă. Nu meşterul stabileşte însă ritul unei biserici, ci comunitatea care o deţine. Apoi s-a întâmplat ca, după 1450, localitatea a fost dăruită Cândeştilor din Râu de Mori (ulterior ajunşi, într-un proces pe care nu avem de ce să-l condamnăm atât timp cât nu-i cunoaştem cu precizie mecanismele, Kendefy).
Ei au comandat alte panouri de frescă, în altar şi lângă intrarea de vest, care au lângă chipurile sfinţilor inscripţii cu litere chirilice. Iarăşi, cu grăbire, „parţialii” menţionaţi au pretins că biserica s-a făcut ortodoxă. Lucru, deloc sigur. Dacă vom reaminti faptul că sârbo-croaţii au inventat alfabetul glagolitic, după care partea lor de vest a trecut în masă la catolicism, iar o parte din bulgarii de secol XVII, momiţi de către iezuiţi, au continuat să scrie tot cu alfabetul lor străvechi, atunci vom putea pricepe un lucru elementar: în istorie şi cu oamenii în general, nu există doar variante de alb-negru. Am scris de oarecare timp că a existat un „model haţegan” de evoluţie socio-culturală care ar merita recuperat în cunoaştere şi reclădit în orgolii. Doar cu mai multă inteligenţă se va putea înţelege încă un lucru preţios, care scoate districtul din orice tipare istorice şi-i asigură o superbă coloratură; oricum mult mai valoroasă decât zestrea de ruine romane.
Acum biserica este privită chiorâş de o bună parte de români educaţi în echivalarea reformat = ungur. În ea, totuşi, un român face ghidajele şi, rupt de toate tarele unei bibliografii selectate, vorbeşte mereu, cu bun simţ, despre valorile locului. Deşi mult mai puţini decât românii, reformaţii şi-au acoperit din nou biserica (după ce plouase şi acolo la interior!).
Acum, o echipă mixtă, de restauratori din Bucureşti şi din Transilvania (mai mult unguri, din Tg. Mureş) s-a apucat să restaureze fresca, vedem exact ceea ce se piteşte acolo: o comoară naţională! Ca să faci votantul şi consilierul local sensibil la investiţii pe acolo, trebuie să-i baţi serios în cap (ca-ntr-un lemn) conştiinţa valorii locului. Dacă am pune mai mult preţ şi pe pietrele din jurul edificiului, am putea să ne socotim chiar normali.
Dar felul cum sunt tratate şi celelalte monumente ale comunei Sântămăria Orlea (despre care sper să pot scrie altădată), mă îndeamnă a crede că segregarea monumentelor este doar o pavăză care ascunde obtuzitatea, dezinteresul pentru promovarea superioară a locului şi (iarăşi!) plăcerea de a traversa mandatele în aşteptarea salariului lunar, eventual a proniei cereşti şi a voluntariatului unora care n-au obosit să se bată cu inerţiile româneşti oficiale.
Adrian Andrei RUSU
foto: © Adrian Andrei Rusu
Dr. Adrian Andrei Rusu este cercetător ştiinţific al Academiei Române (Filiala Cluj-Napoca), cadru didactic universitar asociat. Specialist în istorie şi arheologie medievală, istoria arhitecturii medievale (domeniile castelologie şi monasterologie), monumente istorice medievale şi premoderne, cultură materială medievală. Printre altele, autor al unei monografii despre ctitori şi biserici din Ţara Haţegului până la 1700 (publicată în 1997), un tratat legat de geneza şi evoluţia cetăţilor Transilvaniei, până la 1400, semnatar a 26 volume de autor şi în colaborare, peste 150 de studii şi articole de specialitate, zeci de recenzii, note şi articole în reviste de cultură.
SALVAȚI MONUMENTELE HUNEDOAREI! – o campanie Replica – Info HD
citește și:
Pentru a se înțelege mai bine unele imagini, precizez că petele de culoare, în forma unor tablouri sunt rezultatul curățirii frescei de la începutul sec. 14 de urmele de var care au acoperit biserica în vremea secolelor 17-18. Am putea să ne imaginăm cum ar arăta interiorul bisericii sub lumina unor reflectoare reci.
Replica , publica regulat laturile unui comunist filo-maghiar cu nume predestinat Rusu , aruncate pe obrazul Bisericii Ortodoxe si care denatureaza istoria romanismului din Tara Hategului, fara a cere macar opinia istoricilor Bisericii Ortodoxe.
Acest pretins membru al Academiei „ROMANE” , platit din banii … ROMANILOR, induce ideea ca familia Candestilor s-a aciuat (pripasit) pe la Orlea prin 1450 . Precum si cea potrivit careia ortodoxia si-a permis sa modifice Sfantul Lacas.
Oare cum de o publicatie , care se respecta, nu a cerut si parerea unui Hunedorean get-beget ?! Fac referire la pr. prof. acad. dr. Mircea PACURARIU
Domnule Dragă, fără obraz identitar. Aș dori să te-ntreb, mai întâi, de ce anume-ți pui numele la fereală? A citi doar din Mircea Păcucariu este lădabil de limitativ. Exact atât cât să ai ochelari de cal, cultură de-o carte și inteligență submediocră. A ponegri cu asemenea epitete este însă josnic. Nici un creștin adevărat nu s-ar preta la asemenea practici.
Documentul de donație al Sântămăriei pentru Cândeaștii din Râu de Mori a fost emis de Ioan de Hunedoara, în anul 1446 (așa cum stă la îndemâna tuturor grației unei ediții de documnte privitoare la Hațegul în sec. XV, pe care tot „comunistul filo-maghiar” Rusu a inițiat-o.
„Ortodoxia” nu modifică lăcașuri, nici la Sântămărie, nici în altă parte. Eventual o fac oamenii care se pretind că aparțin de ea, încercând chiar, la modul cel mai „adevărat păcătos”, să-și justifice acțiunile reprobabile. Prea-iubitorul de ortodoxie jignită ar putea să ne explice cum de instituția căreia i se face avocat, a tratat cu atâta indiferență aceeași biserică? Ori bătălia era doar cu vorbele și invectivele?
De când este nevoie de „cenzura” de lectură a părintelui Păcurariu? Ori altă cenzură de tip ortodox? Ori oricare alta de tip bisericesc pentru istoriografie!
Individul asta trist si macinat de ura este istoric?
Altul n-ati gasit?
Pare ruda cu boia, alt nefericit care-si striga ura fata de poporul care l-a nascut.
Articlul are iz de manelism istoric, o exhibitie a frustrarilor „istoricului”.
In alta ordine de idei, nu cunoastem mecanismele catolicizarii/maghiarizarii nobililor romani din tara Hategului/Transilvania? Pai stimate domn, pune mana si citeste un istoric adevarat :
Ioan-Aurel Pop – „Din mâinile valahilor schismatici.” Românii si puterea în regatul Ungariei medieval
Domnule, ar fi bine sa cunosti un pic istoria ideilor si ideilor si ideologiilor, inainte sa vorbeste prosti. Ia auzi, maghiari care in evul mediu, cand limba oficiala a regatului maghiar, si intregii europe era latina, ii maghiarizau pe romani! Limba maghiara ca limba oficiala a fost introdusa doar in 1844, pana atunci fiind cea latina. Kendeffy s-a maghiarizat nu fiindca a fost fortat de „regii maghiarizatori ai Ungariei” ci fiindca asa au ales ei. Uita-te la scriitori si poeti romani cu nume straine (dintre care unii si-au romanizat numele cand erau adulti), ca aveti destui. De ce i-ati romanizat? Inainte sa ne injuri bai xenofobule, mai bine multumeste-ne pentru prima scoala romaneasca, infiintata in Transilvania (si nu in Moldova sau Muntenia, libere de „tirania” maghiara), pentru zecile de scoli romanesti infiintate de principesa Transilvaniei Lórántffy Zsuzsanna, pentru primele carti romanesti tiparite la tipografii maghiare, pentru autonomiile romanesti din Tarile Fagarasului, Chioarului, Hateg si Banat, pentru introducerea limbii romane in liturgia bisericii ortodoxe, ca urmare a cererii principilor Transilvaniei din secolele XVI-XVII, etc.
Spalatule pe creier nationalist! Deschide ochii odata si nu fi orbit de atatatorii tai fascisti de doi bani! Dupa purtarea ta xenofob-rasista locul tau nu este in Europa ci in Asia.
Asa de mare a fost „maghiarizarea” ca de exemplu, conform recensamantului din 1910, 87 % dintre romanii din Transilvania nu stia o boaba de maghiara. Citeste-ti un pic literatura, ca asta te face roman, si nu isteria si baterea cu pumnii in piept, urland cat de mare roman esti! Daca ai fi citit romanul Ion al lui Rebreanu, ai stii ca in scolile romanesti din Transilvania nu se invata nici o boaba de maghiara. Asa v-au „maghiarizat”, ca nici la scoala nu ati fost obligati sa aveti ore de limba si literatura maghiara, invatand totul in romana. Dar cum urlati azi ca maghiarii din Secuime trebuie sa inveye romana, dar voi nu v-ati obosit sa invatati maghiara cand Transilvania era la Ungaria.
Răspunsul e parțial color! Erau școli românești insuficiente in raport de populație.Iar în maghiară se făcea pentru maghiari,dar la fel tot insuficient.Nobilii aveau nevoie de oameni pentruinci manuale ,nu de intelectuali la coarnele plugului !
In replica domnului care a scris despre „libera alegere” a Candestilor, sunt absolut convins ca asa a fost, doar ca celelalte neamuri de mici nobili si cnezi de prin partile Hategului care au ales sa nu se converteasca la catolicism nu au dus-o deloc bine in comparatie cu acesti Candesti care au ales banul si statutul social inaintea religiei si a constiintei de sine (caci pe vremea aia religia te definea destul de mult dpdv personal, si zic asta ca persoana aproape 100% non-religioasa). Cu alte cuvinte nu le plange nimeni de mila Candestilor ca le-ar fi fortat cineva mana, le plangem de mila celorlalte familii hategane si nu numai despre care nu a ramas aproape nimic in istorie, si nu a ramas nimic in istorie tocmai pt ca au ales sa nu-si tradeze constiinta de sine.