Monumentele dărâmate ale Devei (II)
Străbătând Europa în lung și în lat, călătorul poate remarca grija deosebită pentru conservarea și protejarea patrimoniului. Sunt notorii „orașele muzeu”, cu arhitectura istorică păstrată sau refăcută fidel, precum: Veneția, Milano, Florența, Praga, Viena, Paris, și lista poate continua. Până și nemții au refăcut Dresda, distrusă aproape integral de bombardamentele războiului. La noi, un proiect de succes s-a dovedit a fi cazul Sibiului, cu burgul restaurat, drept gazdă a capitalei culturale europene. Privind însă, prin lentilele istoriei, vom constata dese cazuri când, din diferite motive, valoroase mărturii ale trecutului au fost demolate. Și, în materie de monumente dărâmate, Deva nu face nici ea o excepție. Desigur, dezvoltarea edilitară a presupus unele sacrificii ireversibile. Dar nu poate fi scuzabil, spre pildă, „planul de sistematizare” a orașului nostru, pus în operă de comuniști prin masive demolări. Ca urmare a acestor amputări, fața Devei a pierdut mult din chipul său istoric. Din peisajul nostru urban, a dispărut o pleiadă întreagă de edificii cu valoare de patrimoniu. Iar noi, astăzi, mai întrevedem doar o părere din ceea ce a fost cândva, admirând gravuri și poze de altădată. Despre monumentele dispărute ale Devei, în ultimul veac și jumătate, am vorbit în ediția trecută și continuăm să vă edificăm, în cele ce urmează.
O utopie? Tramvai suspendat, la Deva, în anul 1910?
După ce, vrând-nevrând, până în anul 1910, autoritatea locală cezaro-crăiască a Devei a încuviințat la demolarea a trei biserici monument istoric, odiseea demolărilor, „cu acte în regulă”, a continuat!
În zorii secolului al XX-lea, urbea deveană era conexată la cele mai avansate idei urbanistice ale timpului. Dovada o prezintă un proiect, reflectat într-o simplă carte poștală, care propaga, în rândul hunedorenilor, imaginea unei inițiative deosebit de năstrușnice: o telecabină suspendată, pe schele asemănătoare Turnului Eiffel de la Paris, menită să onoreze transportul public din centrul Devei, idee care anticipa, de departe, ceea ce s-a întâmplat în Paris și Tokio, după vreo șapte decenii și mai bine! Utopie sau nu, viziunea aceea rămas intangibilă în anul de grație 1910, dar și în 2017!
Dar, s-a dovedit zadarnică și în anii ’80 ai secolului XX, când foștii „prim-secretari PCR” ai Devei se întreceau, la capitolul „idei crețe”, să inducă în opinia publică premisa unui troleibuz, pe ruta Deva-Hunedoara, prin acest subterfugiu încercând să contrabalanseze, mediatic, impactul demolărilor abuzive, cărora le căzuse victimă „burghezul” oraș Deva.
Complexul baroc „Gabriel Bethlen”
În epoca dualismului austro-ungar (1867-1918), autoritățile justiției ungare de la Budapesta au dispus construirea a două edificii majore, la Deva: Tribunalul comitatens (actualul Tribunal județean) și temnița chezaro-crăiască (actualul sediul al Arhivelor). Respectivele șantiere au dus la pierderea ireversibilă a unor artefacte neprețuite, odată cu edificarea acestor obiective: un sit roman; poarta palatului „Magna Curia”, cu zidul de incintă; vechiul palat medieval sau așa-zisul local al servitorilor, precum și misterioasa „Capelă Bethlen” (despre care nimeni nu mai are curajul să spună nimic). Referitor la artefactele antice, un repertoriu arheologic inedit precizează: „În centrul orașului, la construirea palatului de justiție, s-a descoperit un monument epigrafic roman, iar, la săparea unui canal în curtea acestuia, s-au descoperit substrucțiile unei clădiri de mari proporții, cu ziduri ce se întindeau și în afară, către parcul comunal…”.
„O cetate, în schimbul unui templu megaloman”!
Ba, o minte mai mult decât îndrăzneață, de peste Oceanul Atlantic, propusese, la un moment dat, tăierea unei părți importante din dealul cetății Deva, pentru amenajarea, nici mai mult, nici mai puțin, a unui templu monumental, în memoria episcopului unitarian Ferencz David, mort în prinsoare la Deva, în anul 1579. Însă, din câte se pare, lipsa perspectivelor practice ale realizării unui atare plan, dar și politica oficială catolică a Imperiului, au salvat nevătămat conul vulcanic pe care tronează ruinele cetății Deva.
Un cult al personalității al lui Petru Groza: Statuia regelui Decebal!
La inițiativa omului politic dr. Petru Groza, fost „ministru al Ardealului”, în perioada interbelică, s-a amenajat parcul orașului. Adept al unui daco-românism exagerat, dar și antimonarhist convins, omul politic hunedorean dr. Petru Groza (el afirma, tăios, că ultimul său rege ar fi fost Decebal!) credea cu tărie într-o legendă romantică locală, potrivit căreia, însuși „Decebal craiul” și-ar fi aflat mormântul la Deva. De altfel, dreapta politică, prin vocea lui Pamfil Șeicaru, nu ezita să-l catalogheze pe Groza ca un veritabil „Decebal în picioare”! În memoriile sale, chiar Petru Groza îl omologa pe conducătorul dac, drept „tata Decebal”! Deși nu avea nicio legătură cu știința arheologică, proiectul unei statui, la Deva, a regelui dac Decebal, a prins, astfel, contur în mintea ministrului Groza. O idee megalomană, care suplinea frustrările personale înrădăcinate în mintea personagiului Petru Groza, suprapunându-i aspirațiile publice peste efigia imagologică a regelui Decebal. În paralel cu edificarea vilei rezidențiale din „buricul Devei”, orașul de la poalele cetății pierde câteva edificii istorice, dispuse odinioară, în perimetrul actualului parc municipal. În concepția „comanditarului” Groza, zona de la poalele Cetății, cumpărată de el, urma să fie sistematizată, pentru a pune în valoare monumentul statuar al regelui Decebal, încredințat sculptorului brădean Radu Moga. Prin 1935-1936, în febrilitatea amenajării parcului orășenesc, urmau să cadă victimă importante edificii istorice din perimetrul actualului parc, cum vor fi fost, spre pildă, vechiul edificiu al Breslei Cizmarilor din Deva, precum și clădirea medievală de lângă „Magna Curia”. La urmă, jupânul Groza a fost mai mult decât dezamăgit! În notele memorialistice, mărturisește că statuia lui Decebal, din Parcul Cetății, fusese realizată „defectuos”, „strâmbă”, înfățișând un Decebal „rupt în șele”, cu un costum de gladiator roman și o sabie de cruciat, imagine mult diferită de cea a „Don Juan-lui” Groza, pornit să seducă sufletele neprihănite de pe propria moșie.
Până după cel de-al Doilea Război Mondial, prea multe mutații urbanistice în configurația orașului nu au intervenit, Deva păstrându-și aspectul patriarhal, sesizat și de scriitorul Mihail Sadoveanu, prin 1925, în „Memoriul lui cuconu Ilie Leu despre o călătorie în locuri depărtate, tocmai la Deva”. Dar, din câte vom constata, paroxismul, în materie de demolări, la Deva, a fost atins în „deceniile de împliniri mărețe” ale epocii comuniste.
Dorin PETRESC
