Monument dedicat eroilor care și-au sacrificat viața în luptele din Valea Jiului
Un monument dedicat eroilor care și-au sacrificat viața în luptele din Valea Jiului a fost ridicat în Vârful Straja, la peste 1800 de metri altitudine. Cunoscut este faptul că în Valea Jiului, s-au dat bătălii crâncene în urmă cu mai bine de 100 de ani, iar munții încă poartă urmele jertfei eroilor.
În semn de recunoștință pentru jertfa celor ce și-au dat viața pe câmpurile de luptă, în Vârful Straja, la 1868 de metri altitudine a fost ridicat un monument dedicat eroilor. În Straja, la cota 1868 metri altitudine a fost ridicată o nouă Cruce a Eroilor, în cadrul unui ansamblu monumental completat de alura unor soldați români în acțiune, cu armele-n mâini.
Zilele acestea, Monumentul Eroilor de la Straja a fost sfințit, prin rugăciune și stropire cu apă sfințită, în cadrul unei ceremonii religioase oficiată chiar de către starețul Schitului Straja, pr. Dimitrie Ivașco.
Colaborator