Misiuni pentru siguranța procesului electoral
Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale, din comunele Sarmizegetusa, Burjuc și Romos, din 27 iunie 2021, au luat toate măsurile, potrivit competenței, pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică. Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral, precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al efectivelor implicate.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, alături de reprezentanții Inspectoratul Județean de Jandarmi Hunedoara, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara, precum și alte structuri M.A.I., se vor afla în misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.
Astfel, în perioada 26-27 iunie 2021, peste 130 de poliţişti, jandarmi și pompieri vor desfășura activități în vederea asigurării ordinii publice și a gestionării posibilelor incidente.
Duminică, 27 iunie 2021, vor fi constituite echipe operative, inclusiv luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști.
Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.
De asemenea, specialiștii I.S.U. Hunedoara au desfăşurat activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență.
Alegătorii români își pot exercita dreptul de vot numai pe baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic sau carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.
Vă reamintim că actele de identitate care au expirat începând cu data de 01 martie 2020, își mențin valabilitatea pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări. Deci cetățeanul care deține un act de identitate al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie 2020 – 27 iunie 2021 își poate exercita dreptul de vot în baza acestui document.
Au dreptul să voteze toți cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, cu excepția debililor sau a alienaților mintal puși sub interdicție, precum și a persoanelor care se află sub efectul unei hotărâri judecătorești definitive prin care li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege.
Alegătorul votează numai la secția de votare unde este înscris în lista electorală permanentă ori la secția de votare unde este arondată adresa la care își are domiciliul sau reședința, după caz.
Vă reamintim că și la alegerile locale de duminică va fi folosit Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot și de Prevenire a Votului Ilegal.
Prezența oricărei persoane în cabina de vot, în afara celei care votează, este interzisă. Alegătorul care din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral, nu poate să voteze singur, are dreptul să cheme în cabina de votare, în scopul de a-l ajuta, un însoțitor ales de el. Acesta nu poate fi din rândul membrilor biroului electoral al secției de votare, al persoanelor acreditate, al candidaților și nici operatorul de calculator.
Preşedintele biroului electoral ale secției de votare poate lua măsuri pentru ca staționarea unui alegător în cabina de votare să nu se prelungească nejustificat.
Cetățenii Uniunii Europene, adică cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România, care au domiciliul sau reședința în țara noastră, au dreptul de a vota în aceleași condiții ca și cetățenii români. Ei pot vota pe baza oricărui document valabil care le atestă identitatea.
În ceea ce privește campania electorală, care se încheie oficial mâine la ora 7, aceasta s-a desfășurat în condiții de normalitate, fără să fie înregistrate incidente deosebite.
Vă reaminitm că, potrivit actelor normative care privesc alegerile locale, refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi se sancționează cu amendă cuprinsă între 2.200 și 3.000 de lei.
Aceeași amendă se poate aplica persoanelor care consumă sau comercializează băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul localului de vot.
Persoanele care continuă propaganda electorală după încheierea campaniei electorale sau sfătuiesc alegătorii la sediul secțiilor de votare sau în împrejurimi să voteze sau să nu voteze un anumit candidat pot primi amendă cuprinsă între 1.400 și 2.000 de lei.
Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot se sancționează cu amendă cuprinsă între 600 și 1.000 de lei.
Împiedicarea, prin orice mijloace, a exercitării dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Persoana care votează fără a avea acest drept sau cu un act de identitate nul ori fals sau cu un buletin de vot fals se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
Aceeași pedeapsă va primi persoana care votează de două sau mai multe ori sau introduce în urnă mai multe buletine de vot decât are dreptul.
Vă reamintim că toate persoanele participante la procesul electoral au obligația de a respecta măsurile de protecție sanitară, precum purtarea măștii de protecție, dezinfectarea mâinilor la intrarea în secția de votare și respectarea distanței fizice.
Pentru prevenirea unor evenimente negative, vă recomandăm să respectați legislația electorală, regulile de conviețuire socială și să sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.!