MIROS DE CAZARMĂ: Garnizoana România, bâlbâiala NATO și lipsitul de umor vecin Putin
Vă amintiți cum fu cu Crimeea și bățoșenia NATO? Așa de tare a suferit Rusia, atât de înspăimântat a fost Vladimir Putin, încât reia scenariul în cele două zone separatiste ucrainene Donețk și Luhansk: dacă a mers o dată, merge și a doua oară.
Ambele agresiuni rusești pe teritorii din frontiera cu NATO, „curajul” lui Putin au suport, spunem noi, cu prisosință în lipsa de coerență și determinare din acțiunile șefilor alianței Nord-Atlantice, o conducere în care trâmbița SUA pare pionul otrăvit (sau măcar veriga slabă).
Urmăriți doar o mică subtilitate din evoluția diplomatică Rusia – (SUA)NATO a ultimelor zile și poate veți ajunge la aceeași concluzie. „SUA vor apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO”, spunea președintele american Biden. Subtilitatea e că Ucraina nu e teritoriu NATO, iar Putin nu a amenințat niciun centimetru din teritorii NATO. Urmarea? Vladimir Putin a înțeles mesajul subtil și a declarat că Rusia recunoaște cele două autointitulate republici separatiste din estul Ucrainei. Răspunsul dur, plin de vitejie al (SUA)NATO? Intrarea trupelor rusești „de menținere a păcii” în cele două regiuni ucrainene nu este considerată, de administrația americană, „invazie”, drept pentru care… rămâne cum am stabilit data trecută, în Crimeea, nu? Iar NATO propriu-zis cântă la două-trei voci care nu se armonizează nicicum: SUA, Franța și/ sau Germania, Marea Britanie. Noul slogan al alianței nord-atlantice, în fața agresiunii Rusiei – o agresiune care are ca țintă principală împiedicarea extinderii UE și NATO în Ucraina, dar și alipirea zonelor din estul Ucrainei – pare să fie „împreună, dar fiecare de capul lui”. SUA decredibilizează eforturile NATO prin fluxuri bombastice de informații pe modelul falsurilor din rețelele de socializare (cu jumătăți de adevăr și cremă de spaimă) și amenințări teoretice. Franța și/ sau Germania folosesc canale diplomatice separate, întrecându-se care e mai implicat în rezolvarea crizei de unul singur. Marea Britanie e ca moșneguții din balconul Muppets: se bagă în seamă și încurajează de departe.
Ei, dar România? Prin vocea apaticului președinte Iohannis, ca de la o tribună de congres al PCR, România „condamnă cu fermitate recunoașterea de către Rusia a zonelor Donețk și Luhansk din Ucraina ca fiind independente”. E adevărat că și SUA, și Franța ori Germania condamnă agresiunea rusească, dar lipsește „fermitatea” specifică românilor! Și, să le intre bine în cap rușilor, Iohannis insistă: „Susținem cu fermitate suveranitatea & integritatea teritorială a Ucrainei” (sic!)!
Dacă revenim la o discuție serioasă, România se află acum în poziția de simplă garnizoană la frontierele NATO. Fără un cuvânt de spus în strategia alianței, dar cu poziție geografică strategică de cap de pod militar, România își îndeplinește rolul de spațiu suport de folosit în cazul unor manevre de intimidare sau răspuns militar în zona de conflict din Ucraina. Cât e de bine sau de rău e irelevant: angajamentul României ca stat membru NATO este clar. Tocmai din aceste considerente, orice discurs politic românesc, privitor la felul în care România se va implica într-un conflict deschis NATO – Rusia, este, de asemenea, irelevant: decizia este la alt nivel.
Una peste alta, situația în regiune devine aspră chiar și cu intervențiile încă doar verbale ale unui NATO încă incoerent și indecis în acțiuni, spre deosebire de agresorul Rusia.
Ucraina pare dispusă, visând la un sprijin militar real al NATO, să atace trupele rusești din zona fierbinte Donbas. „Noi nu ne temem. Frontierele ţării vor rămâne aşa cum sunt. Ucrainenii sunt pe teritoriul lor şi nu vor ceda nici cea mai mică parte a teritoriului”, avertiza curajos preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, mai ieri. Și tot el completa, cu subînțeles: „Aşteptăm din partea partenerilor paşi clari şi eficienţi de susţinere. Acum vom vedea cu adevărat cine sunt prietenii noştri” (BBC, Le Figaro).
După cum am văzut cu toții, nu s-a înghesuit nimeni, până acum, să creeze în Ucraina o forță militară comună relevantă care să țină piept trupelor rusești. Așadar, dinspre NATO, aparentul război cu Rusia este încă la faza bățului prin gard. Dar, în domeniul militar, lucrurile se pot schimba radical, chiar și de la o oră la alta.
Ce ar mai fi de punctat în acest moment este faptul că poziția de garnizoană NATO a României și distanța mică față de zona de conflict, ne aduc încă o criză pe cap, cu evidente implicații economice, de parcă prețurile umilitoare și bâlbâiala politicienilor nu ne era de ajuns.
Vom trăi și vom vedea.
