Mircea Domșa, arcașul care a țintit sus
Campania „Premianții fără premii” continuă. Pentru următoarea ediție, care va avea loc în acest sfârșit de săptămână, vă propunem să ne vedem cu un om care a reușit să facă din pasiunea sa un vehicul de promovare a județului Hunedoara, să pună în valoare potențialul turistic al acestei zone și să confirme în același timp la concursurile la care participă. Despre Ordinul Arcașilor din Hunedoara se vorbește în toată țara și nu numai. Întâlnirea propusă este cu Mircea Domșa, sufletul ordinului din care fac parte arcașii hunedoreni.
Dacă ar aduce toate diplomele, medaliile, cupele si distincţiile în obiecte pe care le-au câştigat prin muncă, pasiune, dăruire şi sacrificii, Arcaşii Hunedoarei ar reuşi să acopere în întregime faţada statuii de „la cal”. Toţi, fără excepţie, în cei șapte ani de când s-au reunit sub semnul arcului şi săgeţilor au „tras tare” ca să pună judeţul Hunedoara pe harta arcăşească a României. Şi au reuşit. Dacă deschizi discuţia despre arc şi săgeată cu oricare dintre ei, feţele li se luminează şi pot să te ducă lin în lumea lor, plină de poveşti frumoase. Ca orice pasionat, au avut de înfruntat călduri de peste 35 de grade şi geruri de -15, ploi, noroaie, materiale grele şi incomode, nepăsări, ostilităţi şi lipsa materialelor didactice, dar au biruit. Toţi, fără excepţie, au făcut sacrificii mari ca Ordinul Arcaşilor Hunedoarei să fie ceea ce este azi: una dintre emblemele Devei şi Hunedoarei. Dar, întotdeauna, orice maşinărie are și un motor. Şi dacă întrebi orice arcaş din România, Bulgaria, Serbia, Ungaria şi nu numai care este motorul OAH, ai primi un singur răspuns: Mircea Domşa.
El este primul care a visat la asta, primul care a construit un arc, cel care a fost mereu nucleul acţiunilor, de o efervescenţă molipsitoare şi de o modestie şi simplitate tulburătoare, activ din zori şi până târziu în noapte, Mircea a reuşit să le facă pe toate: să-şi vadă de casă, familie şi serviciu, iar pasiunea pentru arc s-o ducă la limita de sus: construieşte arcuri, săgeţi, tolbe, echipamente specifice, inventează mereu ţinte şi le mecanizează – aici îl ajută și profilul professional, inginer fiind -, desenează sigle şi embleme, organizează competiţii naţionale şi internaţionale – Cupa „Ioan Corvin” de la Castelul Huniazilor a fost un vis al lui acum 7 ani, iar azi, la a 7-a ediţie, este una dintre cele mai dorite, aşteptate şi intesante competiţii de arc din România -, participă la concursuri şi urcă pe podium, într-un cuvânt: sufletul Ordinului Arcaşilor Hunedoarei.
Pentru toate eforturile depuse de a-și vedea visul realizat, pentru modul în care a promovat valorile românești, pentru modul în care a ales să dea valoare locurilor în care trăiește, am ales să-l invităm pentru a-l cunoaște mai bine. Sâmbătă, 09 Iunie 2018, ora 11.00, domnul Mircea Domșa vine să-l întâlnim. Aveți ocazia să-l priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă pentru strădaniile pe care le face și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori, venind în Piața Victoriei, din Centrul Devei.
Despre proiectul „Premianții fără premii”
E vremea să facem ceva.
A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice.
Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor. Ei sunt cei care ne fac viața mai frumoasă prin munca lor. Artiști, inventatori, meșteșugari și alții care ne arată că frumosul și utilul sunt aici, lângă noi.
Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi celor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect.
Vă invităm să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României.
Dan TERTECI