Minunăţiile din „Grădina Castelului” (GALERIE FOTO)

Departe de zarva oraşelor, într-un sat de pe Valea Mureşului, puteţi găsi locul perfect pentru a vă deprinde cu viaţa bună de la ţară. Proprietarul de la “Castelul Lupilor” din Chimindia şi-a dorit un loc dedicat copiilor şi iubitorilor de animale. Şi a reuşit! De cum treci porţile masive, te minunezi ba te căsuţele din lemn acoperite cu baloţi de paie înfloriţi, ba de locul unde coloane de piatră sunt pregătite pentru a adăposti cuptorul de ars lutul.

O cărare pietruită te conduce printre minunăţiile locului: de-o parte sunt straturile frumos îngrijite, de cealaltă parte un iaz îşi creşte peştişorii. Un nufăr stingher se deprinde cu farmecul locului. Peşti coloraţi îi dau târcoale. Pe mal, maci îmbujoraţi îşi întind chipurile peste luciul de apă. Într-un loc mai ferit, icrele depuse de înotători se întind precum nişte mărgele înşirate pe sfoară în apa călduţă de iunie. Băncuţe cioplite în piatră masivă te îndeamnă la leneveală şi visare. Parcă te-ai odihni, dacă nu ar veni atâta zarvă dinspre căsuţa animalelor.

„Hai la mama! Hai să-ţi dau ceva…” le momeşte Silvia Olari pe cele două exemplare superbe de alpaca. Masculul e mai curajos, dar perechea lui, Zuzi, este încă timidă şi Silvia stă cu ochii pe ea, nu care cumva să-şi dea urechile pe spate. Ăsta e semn că e speriată şi, dacă se simte ameninţată, ripostează urât. Scuipă! Un sunet ciudat ca de căţeluş se aude. Silvia zâmbeşte: „El zumzâie!”

Pufoasele animale ronţăie fericite porumb din bol şi nici nu vor să se uite la feliile de măr şi morcov. „Azi nu vor decât cucuruz!”, explică femeia copiilor care stau ciucur lângă ea. Un afiş mare atenţionează: „Nu atingeţi gardul!”. Administratorul locului, Adriana Ignat, arată către el: „L-am pus ieri după ce un copil aflat în vizită s-a apucat să dea cu pietrele după animalele astea drăguţe. Sub ochii tatălului!”

Un pas mai încolo, o întreagă colecţie de măcăneli zgomotoase răsună din ţarcul înaripatelor cu mers legănat.

Două gâşte de Nil se ciupăie în vălăul aşezat la soare.

Nişte micuţe, dar simpatice, raţe de Bahamas stau timide deoparte, în timp ce un răţoi moţat încearcă să atragă atenţia de la câteva exemplare minunate de răţuşte smarald.

În altă boxă, două pufoşenii dau disperat din codiţe şi se îngresuie să te miroase prin gard, în timp ce sora lor stă ca o broscuţă prăbuşită pe pâmânt.

 

Micuţii ciobăneşti sunt unii dintre preferaţii copiilor. Nici nu ai cum să scapi neatins pe suflet de ochişorii rotunzi şi năsucurile catifelate.

La gard, un păun păşeşte arogant. Plin de el, îşi expune penajul către vizitatori. Cu coada ochiului, vede mişcare şi se întoarce să-l ciupească pe cocoşul care îndrăzneşte să-i încalce spaţiul personal. Fazani regali şi aurii, dau şi ei culoare locului. O găinuşă albă se cântă la poarta coteţului şi o alarmează pe Silvia: „Aaa, tu vrei să faci ou! Acum îţi dau drumul înăuntru!”

Capra cu trei iezi nu prea are chef de vizitatori, deşi copiii stau roată în jurul gardului. Un micuţ de culoarea cafelei cu lapte e preferatul unei copile de cinci ani. Antonia îi strecoară cu pumnul iarbă prin gard: “E o capră mică! O fost şi mai mică da’ o mâncat lapte ş-o crescut mai mare. O să fie mare şi frumoasă! Oricum îs cele mai faine capre!”

Fiecare ţarc de animale are propria intrare în căsuţa de piatră. Înăuntru, sunt orânduite frumos alte adăposturi. În cămăruţa raţelor, Silvia descoperă un ou în cuibar, după ce Adriana a găsit deja oul găinuşei cu penaj de zăpadă. În parcela iepuraşilor, se adăpostesc şi câteva bebe raţe şi puicuţe care se grăbesc să ciugulească din bunătăţile aduse de Silvia în coşuleţ. Un urechiat a învăţat deja un truc: primeşte mai multă atenţie, dar şi mâncare, dacă se ridică pe lăbuţele din spate. “El e prietenul meu Morcovilă! Pentru mine este o plăcere să am grijă de animale.

Vorbesc cu ei tot timpul, s-au învăţat deja cu vocea mea. Uite-l şi pe puiul cocoloş!”, exclamă Silvia şi apoi priveşte la unul dintre exemplarele de alpaca care s-a retras în umbra căsuţei: “Să faci bine şi să nu-ţi dai urechile ale ape spate! Cu ei mă înţeleg un pic mai greu fiindcă sunt aduşi recent din Ungaria şi nu s-au învăţat cu limba noastră, iar eu nu ştiu maghiara.”

Chiar copiii proprietarului sunt cei care au grijă de animăluţe. Sofia Lupaş s-a deprins cu traiul liber de la sat. Are deja preferaţii ei, dar stăpâneşte şi mini herghelia de cai care pasc liberi pe păşunea de alături. Ca să-i aducă mai aproape, îi cheamă cu boabe şi fluieră încetişor: “Hai, Bela…”, zâmbeşte Sofia şi povesteşte zâmbind: “Este tare frumos aici, suntem înconjuraţi de animale prietenoase şi blânde, e foarte frumoasă viaţa alături de ele.

Îmi plac toate animalele, dar păunii şi fazanii sunt foarte coloraţi şi îmi aduc multă bucurie.” Sofia Lupaş are 12 ani şi un mesaj emoţionant pentru copiii deprinşi doar cu oraşele. “Viaţa la ţară este foarte frumoasă! E bine să ai animale lângă tine, să înveţi să devii una cu natura, cu pământul pe care trăim. Aici eşti înconjurat de lucruri pe care le simţi!”, zice copila cu ochi albaştri precum cerul verii.

Din zare, o arătare se apropie. Bărbaţii cară un loc de joacă uriaş cu o Dacie bătrână şi se străduiesc să strecoare hardughia pe aleile de piatră ale grădinii. Unul conduce, alţii ţin, împing, strigă sfaturi, în timp ce proprietarul ţine cu o furcă de firele care riscă să fie rupte de acoperişul plutitor. E exact ca într-o gospodărie de la ţară unde viaţa şi hărnicia umplu locul de glasuri şi energie bună.

Fratele Sofiei, Niki Lupaş, e artistul locului: a învăţat să stăpânească lutul de laun bătrân meşter olar venit de la Obârşa: “Am învăţat să fac aceste boluri din lut tradiţionale. Când vor veni turişti vor putea să îşi facă şi ei, să hrănească animale din ele. Dacă vor, pot să le ia acasă ca şi souvenir. Le vor avea ca amintire”, zice copilul de 11 ani care a trasformat nişte baloţi burtoşi în figuri din desene animate.

Niki LUPAȘ

Căsuţele de lemn sunt de fapt parte din “Tabăra curcubeu”. Pandemia a dat peste cap planurile proprietarului care s-a văzut nevoit să îşi amâne deschiderea la cazare. Cu toate acestea, se munceşte mult la amenajarea locului pentru copii. Peste iaz, de exemplu, se va monta o tiroliană pentru îndrăzneţi. “Ideea de bază a pornit de la faptul că suntem prea grăbiţi, trăim într-un secol al vitezei şi nu mai avem vreme să ne ocupăm cum trebuie de copii. Ei trebuie să înveţe de unde a plecat omul, care sunt valorile care primează în viaţă, ce este important. Toţi trebuie să ştie să aibă grijă de animale, de unde vine oul, cum creşte roşia. Vrem ca, în taberele noastre, să învăţăm copiii să se descurce singuri: vom pleca în pădure şi ne vom ghida după muşchii copacilor, Ne orientăm, interacţionăm cu natura”, povesteşte Adriana Ignat. Aşa s-a născut „Grădina Castelului”.

Locul deschis peste drum de “Castelul Lupilor” din Chimindia poate fi vizitat zilnic. Un bilet de intrare pentru adulţi costă 10 lei, iar copiii şi pensionarii plătesc jumătate. Orele de călărie se fac doar cu programare prealabilă şi presupun ture călare prin uimitorul peisaj de pe Valea Mureşului.

 

Laura OANĂ