Minunata lume a cergilor: din războiul de ţesut la războiul cu plasticul

De la traiul sănătos din gospodăriile de odinioară s-a ales amintirea şi, în nici 100 de ani, am ajuns să vieţuim înconjuraţi de plastic.

Expoziţia vernisată recent la Muzeul Textilelor din Băiţa despre cergile din Balcani ne poartă prin lumea  minunată a vechilor ţesături realizate în casă din lâna oilor, dar ne arată şi cât am pierdut din zestrea neamului.

Toate exponatele sunt piese cu textură vie şi trezesc în privitori instinctul de a mângâia şi a simţi fibra naturală.

Dacă nu ar fi privirea atentă a organizatorilor, admiraţia vizuală ar deveni rapid una tactilă. Ţesăturile alese de Florica Zaharia cer preţuire – unele au relief domol, cu unduiri line, câteva îşi iau avânt; în altele firele se răscoală zburlite. “Am ales o grupă de obiecte care, după mine, este puţin uitată: cergile şi ţolurile! Cu această expoziţie am vrut să punem în evidenţă relaţiile tehnologice şi interumane legate de modul de realizare şi materialele textile care ţin de aceste cergi şi ţoluri în zona de munte”, spune Florica Zaharia în deschiderea expoziţiei “Lână și Apă – Cergi și Țoluri Țesute și Împâslite din Regiunea Balcano – Carpatică”.

Primele exponate exemplifică tehnologia de împâslire a cergilor şi trec privitorul prin farmecul nuanţelor naturale şi diversitatea celor artificiale.

După ani întregi munciţi în New-York, la unul dintre muzeele celebre ale lumii, Florica Zaharia de la Metropolitan Museum of Art s-a întors acasă, într-un sătuc de munte din Apuseni. A adus o colecţie impresionantă de piese pe care le expune periodic la Băiţa în primul muzeu dedicat textilelor din România.

Acum a dat prilejul vizitatorilor şi iubitorilor de artă populară să admire piese recuperate din regiunile montane din Carpaţi, Pind, Balcani, piese care au fost folosite în gospodăria tradiţională, ţesute din lâna oilor ţurcane sau a caprelor. “Vorbim de o fibră foarte aspră care nu se împâsleşte uşor. Acest material era nevoie să fie împâslit, pentru că trebuia să fie impermeabil şi să răspundă necesităţilor de a ne ţine cald, de a ne proteja şi, pe de altă parte, de a ne bucura. Cergile aduceau culoare şi aduceau vibraţie în interiorul locuinţei”, explică femeia considerată unul dintre cei mai buni conservatori de textile ai lumii.

Sunt tehnici populare diverse de ţesut care dau naştere unor compoziţii în care structura face diferenţa. Culoarea vine să completeze doar farmecul urzelii. Formele aduc privitorului o geometrie străveche desăvârşită de-a lungul a mii de ani de trudă. În timp, munca a devenit artă.

În expoziţie sunt cergi alburii, cele care păstrează nuanţa lânii de oaie: “Prima este o piesă din Grecia, mai puţin împâslită decât cergile româneşti. E ţesută în patru iţe, cu bătătură suplimentară, aşa numitele flokati, realizate cu o tehnologie foarte simplă. Ele se aşezau în râu unde erau lăsate ca apa să curgă peste ele şi astfel se făcea împâslirea . Este o mare diferenţă între acestea şi cergile împâslite la vâltoare sau la coşul de păruială. Cea de-a treia piesă este împâslită doar la vâltoare. Cea alternativă – vâltoare cu coşuri  – ducea la creşterea densităţii materialului. Asta depindea de zonă, de necesitate, de felul în care erau folosite. Acest material este absolut impermeabil”, povesteşte specialistul în textile.

Una dintre aceste cergi – cea cu ciupi –  a fost lucrată la Hărţăgani chiar de către mama Floricăi Zaharia.  Victoria Tripon se ţine extraordinar de bine pentru cei 92 de ani.

A trăit să înveţe meşteşugurile, le-a folosit în casă cât şi-a crescut copiii şi acum cerga sa a ajuns piesă în muzeul deschis de către fiica sa: “Prima dată am pregătit materialul: lâna am dus-o la pieptănat, am tors-o la mână. Iarna, când am avut timp mai mult, am pus războiu’ în casă şi ţeseam. Când or crescut fetele, ieşeam eu şi intrau ele la ţesut. Aşa numa’ bine s-or învăţat şi ele. Pentru mine n-o fost greu să ţes asta la anii aceea, acuma o fi mai greu, c-au mai slăbit puterile”, glumeşte bătrânica.

E slăbuţă, mărunţică şi le face în ciudă anilor cu purtarea iute şi vorba înţeleaptă: “Ţăseam când aveam timp – într-o iarnă, da’ nu tătă iarna! Dacă era s-o ţăs iute, o ţăsam într-o săptămână, dacă mă puneam să stau, să ţăs.”

Păşim apoi în lumea cergilor potrivite în culori naturale: „La noi s-au folosit în special taninurile. Arinul e o sursă de tanin excepţională, roiba…”, sunt doar o parte din culorile folosite de ţărănci pentru a-şi colora ţesăturile.

O piesă este atât de frumoasă încât a fost aleasă pentru a însoţi mireasa în drumul către noua viaţă: “Ne-o putem imagina cât de frumoasă trebuie să fii fost când de fapt aceste miţe, aceşti ciupi erau roşii şi negri, alternat, când culorile erau mult mai generoase.

Calul se acoperea cu această cergă şi mireasa era dusă cu alaiul, peste o piesă precum e aceasta”, explică femeia.

Pe lângă domnii din oraşe, sătenii au venit şi ei să vadă vechile ţesături pe care le foloseau şi cărora le duc dorul. Ionel Demean e ciobanul satului şi ştie că nu s-ar descurca pe frig şi ploaie fără şubele şi păturile de lână.

De copil, creşte oi: „Mi-or plăcut oile şi le mai duc cât să poate! Am şi urmaşi care îs înclinaţi pă meseria asta! Acuma-i cel mai rău cu lâna, nu putem s-o valorificăm, nu mai întreabă nime… O aducem la muzeu! Demult să făceau cergi şi un fel de pături de le lucrau părinţii noşti. Iarna tăt cu din aştia mă acopăr, îs mai bune decât ce-i acuma, nici nu să compară! Noi şi acum, iarna, plecăm cu oile şi, dacă n-ar fi pieile şi şubele astea – bunzi cum le zicem noi, nu am putea rezista cu din aste-alalte.” Ana Tripon, o localnică din Hărţăgani, priveşte cu luare aminte la o ladă veche de lemn pe care sunt rânduite şiruri de cergi şi ţesături: “Asta-i o ladă de zestre şi deasupra e ce dădeau părinţii zestre la mirese: cergi, cearceafuri, prosoape ţăsute şi frumoasă, farfurii cu flori. Eram copil când se făcea aşa şi acuma le-am prins când le-or adus la muzeu”, zice femeia. Nu-i un pic trist? „Nu!”, răspunde hotărâtă: “E frumos! Măcar aşa văd şi copiii cum o fost demult.”

Mama Floricăi aude poveştile şi le completează: “Mai demult să acoperea lumea la sat cu ele şi din astea făceau femeile şi zestrea la fete cu câteo cergă mare. Erau călduroase bine. Atunci nu era plapumă: aveai o pătură din asta şi când o aduceai de la dubit era moale şi ţânea căldură.”

Pe lângă cergi, şi-au găsit loc în expoziţie şi ţoluri de oieri aduse din zona Sibiului. Lâna e preferată pentru că are capacitatea de a absorbi umezeala fără a se simţi udă, iar ţesătura – făcută din fire toarse subţire şi răsucite – îşi măreşte impermeabilitatea după împâslirea în vâltoare prin mişcarea rotativă a apei.

Lumea admiră apoi cergile aromânilor – flukate. Aromânii foloseau materialul gros, împâslit în exterior, la confecţionarea corturilor şi, înăuntru, pentru asigurarea confortului: acopereau vatra, patul şi pereţii locuinţei.

Muzeografi, profesori de artă populară sau pur şi simplu iubitori ai civilizaţiei satului privesc cu fascinaţie piesele adunate de Florica Zaharia timp de o viaţă. “E un lucru extraordinar ce face!” exclamă profesorul Mircea Lac, declarat de către UNESCO “Tezaur uman viu”: “Viaţa asta e un dar extraordinar, dar, ce facem noi în viaţă, este darul autentic şi adevărat pe care noi îl putem lăsa urmaşilor.

Ce lasă doamna Zaharia urmaşilor, e un lucru atât de extraordinar că nu se poate măsura şi evalua. E un dar pentru noi, dar şi cei care urmează, pentru comunitatea locală şi cea mondială”, crede profesorul de la Şcoala Populară de Artă din Deva.

La expoziţie a ţinut să vină şi o tânără din Spania. Laura Almazon Morales vine din Valencia şi, momentan, este în stagiu la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

După vernisaj, este total încântată de piese şi de întâlnirea cu proprietara colecţiei: “Lucrul care m-a impresionat cel mai mult este aspectul muzeografic, felul în care sunt aduse în faţa publicului şi arătate lumii. E un mod diferit de a arăta informaţii despre textile. Eu sunt pasionată de aceste lucruri şi e prima expoziţie despre acest fel de ţesături pe care o văd până acum. Am mai vizitat ceva în urmă cu mult timp, dar nu arăta nici pe departe ca asta. Îmi plac tare mult!”

Venită din lumea satului moţesc şi muzeograf la Brad, Monica Duşan vorbeşte cu entuziasm despre eveniment: „Există diferenţă între cergile româneşti şi cele balcanice – parcă a lor sunt mai fine. Cred că aici contează soiul oilor şi modul de lucru. O expoziţie ca asta îţi arată vechile valori, arta populară şi ne duce un pic înapoi la Mioriţa.

De fapt, poporul roman, vlahii care au populat Balcanii au fost un popoare de păstori. Lâna şi cergile au fost nelipsite din viaţa lor.” Primarul Damian Diniş este şi el entuziast: “Îi mulţumesc Floricăi Zaharia pentru ceea ce face pentru zonă, pentru locurile din care se trage.

Doamna Florica va avea un an plin aici, cu multe expoziţii şi întâlniri, cu mulţi specialişti străini şi români. Astfel, cu paşi mici, mergem şi noi către o creştere a turismului în comună.” Îmbrăcată în costum pădurenesc, Marica Ţic, priveşte uimită expoziţia, încântată că a descoperit un loc unde pasiunea pentru arta populară se desluşeşte la fiecare pas.

Expoziția are patru secțiuni: materialele și specificul procesului tehnologic de producere a acestor piese textile, cergile cu mițe (ciupi), piesele aromânilor și țolurile. Florica Zaharia a stat sute de ore în laboratoarele Muzeului Metropolitan pentru a studia fibrele aduse şi de acasă, din Apuseni.

E lâna aspră a ţurcanelor atât de des folosită în industria casnică autohtonă: “Expoziţia e bazată pe o cercetare științifică de lungă durată, care a inclus cercetare de teren și muncă de laborator în special pentru analize tehnice și microscopia fibrelor.”

La final, prin drumul cergilor, Florica Zaharia a găsit într-o gospodărie din Porcurea, cerga perfectă pentru a ilustra “binecuvântarea” adusă de descoperirea şi folosirea coloranţilor artificiali. “Cred că femeia a folosit aici toate culorile pe care le avea în gospodărie!

Acesta este un exemplu fericit în care, cumva, toate aceste nuanţe se potrivesc, dar coloranţii artificiali, adoptaţi rapid la ţară pentru că erau ieftini şi uşor de folosit, au făcut rău artei populare autentice.

 

S-a pierdut în multe locul meşteşugul obţinerii culorilor naturale, dar s-a pierdut şi arta potrivirii nuanţelor.”

Coloranţii sintetici au ajuns în gospodăria ţărănească, iar preţul lor scăzut i-a făcut să fie folosiţi atât de mult încât au schimbat cromatica străveche. Însă o situaţie mai gravă a apărut de câteva zeci de ani, odată cu invadarea pieţei de către produsele sintetice. “Din păcate! Fibra de lână, alături de cea de cânepă, sunt atât de sănătoase. Am lăsat-o, am uitat-o! Ne acoperim cu plastic!”, oftează Monica Duşan.

Profesorul Mircea Lac explică: “În satele de demult, cergile sunt cel mai util lucru în casă! Te apărau de frig, de umezeală. Ţolul şi cerga erau plapumele pe care le avem astăzi şi, în mod sigur, e o diferenţă imensă între ce avem şi ce-am avut: ca între lemn şi plastic!”

Îndemnul e limpede: “Cerga și țolul, obiecte textile tradiționale cu rol funcțional precis, sunt purtătoarele unei tehnologii textile complexe care implică creșterea animalelor pentru lână, cultivarea plantelor pentru fibre și controlarea energiei apei.

Trebuie să ne amintim de cergi, nu trebuie să le uităm, sunt foarte importante. Apariţia fibrelor sintetice au creat acel fals moale şi confortabil, care nu e deloc sănătos”, spune Florica Zaharia. Acum prea puţine femei mai ştiu să îşi facă singure cergi sau straie, iar îndeletniciri extraordinare, perfecţionate în mii de ani, se pierd rapid.

 

Laura OANĂ