Minor reținut preventiv de polițiști, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie
La data de 3 decembrie 2023, în jurul orei 16:10, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Deva, cu privire la faptul că, în jurul orei 13:30, în timp ce se afla pe strada Ion Creangă, din Deva, a fost abordat de un tânăr care l-a deposedat, prin violență, de un telefon mobil.
În cauză, polițiștii Biroului Investigații Criminale Deva au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, iar în urma investigațiilor efectuate au identificat persona bănuită de comiterea infracțiunii reclamate, un minor în vârstă de 15 ani, din municipiul Deva.
În data de 04 decembrie 2023, polițiștii au luat față de minor măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, cel în cauză urmând a fi prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor legale.
IPJ Hunedoara