La 17 ani, cercetat penal pentru mai multe infracțiuni de furt

În urma activităților investigative și de cercetare penală, poliţişti hunedoreni au identificat un minor în vârstă de 17 ani, din municipiul Hunedoara, bănuit de comiterea unor infracţiuni de furt, comise pe raza municipiului Hunedoara.

Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în data de 30 octombrie 2022, în jurul orei 16:40, minorul a intrat în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Hunedoara (în timpul programului de funcționare al magazinului), profitând de faptul că  angajata societății s-a deplasat într-o camera alăturată încăperii cu destinație servire clienți,  a intrat în zona destinată exclusiv angajaților, în spatele tejghelei, de unde, dintr-un sertar, a sustras 700 de lei, după care a părăsit magazinul.

Totodată, la data de 04 noiembrie 2022, în jurul orei 09:00, minorul, împreună cu un tânăr de 28 de ani, din Hunedoara, a profitat de faptul că un bărbat a coborât dintr-o autoutilitară și a început să descarce marfă pentru aprovizionarea unui magazin din municipiul Hunedoara (timp în care autoutilitara a rămas cu portierele închise, dar neasigurate corespunzător), au sustras din interiorul maşinii portofelul şoferului și telefonul mobil al acestuia.

În data de 12 noiembrie 2022, în jurul orei 16:25, minorul a pătruns în incinta unei societăţi comerciale şi, profitând de faptul că în magazin nu se afla nicio persoană, iar angajata a părăsit zona casei de marcat, s-a deplasat în spatele tejghelei, unde, folosind cheia lăsată în închizătoarea casei de marcat, a deschis-o și a sustras 2.750 de lei.

Poliţiştii continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a minorului.

În cursul zilei de ieri, poliţiştii au luat faţă de minor măsura preventivă a reţinerii, pentru 24 de ore. Acesta a fost depus  în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva şi urmează să fie prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *