Ministrul Violeta Alexandru şi omologul său german au discutat despre situaţia muncitorilor români din Germania

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, şi omologul german, Hubertus Heil, au discutat despre situaţia muncitorilor români care lucrează sezonier în Germania şi au semnat o declaraţie comună de intenţie privind intensificarea cooperării în domeniul pieţei muncii şi politicilor sociale. „Am avut toată deschiderea ministrului Heil pentru a răspunde cu fermitate tuturor sesizărilor primite de la cetăţenii care muncesc în activităţi sezoniere”, a spus Violeta Alexandru, care i-a îndemnat pe muncitorii români din fermele pe care le-a vizitat în Germania să facă sesizări când le sunt încălcate drepturile.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a avut marţi, la Berlin, o întrevedere cu ministrul federal al Muncii şi Afacerilor Sociale din Germania, Hubertus Heil, cei doi discutând despre protecţia lucrătorilor sezonieri români din fermele din Germania şi semnând o Declaraţie comună de intenţie privind intensificarea cooperării în domeniul pieţei muncii şi politicilor sociale, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Muncii.

„Primul lucru pe care l-am discutat cu domnul ministru se referă la modul în care se desfăşoară activitatea sezonieră în Germania, respectiv activitatea în domenii cheie în care românii aduc o contribuţie importantă, recunoscută şi apreciată de colegul meu, domnul ministru Heil, pentru care îi mulţumesc. (…) Am primit asigurarea că lucrătorii români vin în Germania cu contracte trimise de angajatori, dar sigur că trebuie să facem mai multe cu privire la conţinutul acestor contracte. (…) Am avut toată deschiderea ministrului Heil pentru a răspunde cu fermitate tuturor sesizărilor primite de la cetăţenii care muncesc în activităţi sezoniere”, a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, arătând că a încurajat lucrătorii români din fermele pe care le-a vizitat în Germania să facă sesizări când le sunt încălcate drepturile, pentru a veni în sprijinul autorităţilor care pot verifica aceste aspecte.

Ministrul federal al Muncii şi Afacerilor Sociale din Germania, Hubertus Heil, a apreciat că vizita de lucru în Germania a omologului său arată importanţa subiectului, dar şi angajamentul celor două guverne pentru a discuta despre o abordare comună.

„Ştiu că condiţiile de sănătate şi securitate ale lucrătorilor români din Germania sunt o problemă mare în România. Şi pe bună dreptate. Infecţia în masă a lucrătorilor români este inacceptabilă. Mă ruşinează! Muncitorii români trebuie să aibă acelaşi drept la protecţie socială şi securitate şi sănătate în muncă“, a declarat ministrul german, citat în comunicat.

În urma discuţiilor, cei doi au stabilit că este în interesul ambelor ministere să intensifice cooperarea în domeniul politicilor pieţei muncii şi să identifice noi mijloace de cooperare în domeniul protecţiei sociale.

Principale domenii de cooperare vizează securitatea şi sănătatea în muncă şi protecţia socială a tuturor grupurilor de lucrători mobili, precum şi accesul acestora la serviciile de consiliere privind drepturile lor în domeniul legislaţiei muncii şi cel social.

Miniştrii Muncii din cele două state vizează o cooperare mai strânsă în domeniul securităţii sociale, la nivel bilateral şi UE, pentru a asigura protecţie socială şi de sănătate adecvate lucrătorilor mobili şi pentru a stabili un schimb de informaţii privind cazurile legate de forţa de muncă ce pot apărea mai ales în situaţii cu un nivel ridicat de vulnerabilitate în contextul pandemiei de COVID-19.

Conform Ministerului Muncii, documentul semnat de cei doi demnitari stabileşte schimbul de informaţii cu privire la evenimentele naţionale şi internaţionale din România şi Germania şi crearea unor grupuri de lucru pentru adaptarea politicilor de protecţie socială în cele două ţări, precum şi promovarea dialogului social bilateral între partenerii sociali.

Cele două instituţii urmează să elaboreze un plan de lucru, iar activităţile care se vor desfăşura în baza Declaraţiei comune de intenţie vor fi finanţate de fiecare minister, de alte entităţi juridice publice sau private implicate în activităţi, inclusiv din fonduri europene.

Luni după-amiază, Violeta Alexandru a discutat şi cu ministrul federal al Alimentaţiei şi Agriculturii, Julia Klöckner. Ambii miniştri au fost de acord că nu ar trebui să existe compromisuri sau diferenţe între angajaţii străini şi cei germani în ceea ce priveşte locuinţele, sănătatea şi siguranţa la locul de muncă şi că toţi lucrătorii sezonieri ar trebui să beneficieze de aceleaşi drepturi ca lucrătorii germani, drepturi garantate în contractele de muncă.

Cei doi demnitari au arătat că încălcările recente ale legislaţiei şi condiţiile intolerabile în care au ajuns să lucreze unii sezonieri români în anumite unităţi de prelucrare a cărnii sunt complet inacceptabile. Violeta Alexandru a arătat că este important ca sezonierilor români care lucrează în Germania să le fie garantate drepturile sociale şi sprijinul, de exemplu în cazul închiderii întreprinderilor sau îmbolnăvirii. Ea a afirmat că verificarea regulată a condiţiilor de muncă şi de viaţă este indispensabilă şi a propus înfiinţarea unui grup tehnic de lucru.

Ministrul Julia Klöckner a dat asigurări că autorităţile competente din statele federale vor coopera şi mai îndeaproape în cadrul inspecţiilor lor în viitor, pentru a remedia eventualele probleme care ar putea să apară. În acelaşi timp, ministrul federal al Alimentaţiei şi Agriculturii a precizat că Guvernul federal va face tot posibilul pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă şi de muncă ale lucrătorilor sezonieri.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *