Ministrul Transporturilor anunţă închiderea circulaţiei pe Valea Oltului, pentru lucrările la autostrada Sibiu-Piteşti
Sorin Grindeanu a afirmat că între 8 iulie şi 9 august, se închide circulaţia pe perioada zilei, iar pe perioada nopţii se va redeschide, urmând a avea rute alternative, ce vor fi anunţate din timp.
”Merg vineri cu directorului CNAIR, Pistol şi cu colegii la faţa locului, ştiţi că avem acest lot 2 de pe Sibiu Piteşti care implică defrişări. Acestea au fost aprobate, aceste lucruri trebuie făcute dacă vrem să facem această autostradă. Dacă vrem să nu o facem, nu închidem DN7. Cert este ce, în acest moment, aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic. Asta ar pune în pericol siguranţa traficului, viaţa celor care circulă pe DN 7 şi asta şi asta nu şi-o poate asuma nimeni”, a declarat ministrul Transporturilor, după verificarea lucrărilor la obiectivele de investiţii rutiere Autostrada A0 Nord, lotul 3 şi Autostrada A0 Sud – Centura Bucureşti, loturile 1 şi 3.
Ministrul a subliniat că în această lună, colegii de la CNAIR, împreună cu Poliţia Română, vor transmite rutele alternative, astfel încât pe perioada zilei să avem asigurate aceste rute aşternative, circulaţia fiind închisă pe perioada zilei, pe perioada de noapte va fi redeschisă în fiecare zi.
„Între 8 iulie şi 9 august, pe perioada zilei, pe perioada nopţii se va redeschide traficul. Pe perioada zilei, vom avea rute alternative, le vom transmite din timp. Eu cred că este singura soluţie. Am cerut şi eu şi colegii de la CNAIR companiei care desfăşoară aceste lucrări să aibă mobilizare mare şi să finalizeze aceste lucrări în această lună şi să ne folosim de aceste 30 sau 31 de zile la maxim, pentru a avea un progres major pe acel tronson”, a mai spus Grindeanu.