Ministrul Sănătăţii: Nu mai există nicio doză de imunoglobulină

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că în acest moment nu mai există nicio doză de imunoglobulină, că sunt sute de pacienţi afectaţi că singura soluţie în acest moment era declanşarea mecanismului de protecţie civilă, prin solicitarea ajutorului ţărilor UE şi NATO pentru criza imunoglobulinei. Ea a spus că deja există un răspuns de la un stat membru, cu care s-a luat legătura.

„În acest moment nu mai avem nicio doză de imunoglobulină, sunt pacienti care aşteaptă de multă vreme acest tratament. Deşi aveam promisiune de la furnizori pentru luna martie, aceasta nu poate fi onorată, iar luna aprilie este prea îndepărtatată. Prim-ministrul ne-a dat acceptul pentru declanşarea acestui.mecanism”, a afirmat Pintea.

Ea a precizat, răspunzând unei întrebări, că sunt sute de pacienţi afectaţi.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că există deja un răspuns de la Crucea Roşie din Austria, iar autorităţile române au mai cerut informaţii.

„Secretarul de stat Raed Arafat, fiind la Bruxelles, a transmis această cerere şi statelor membre NATO. Anual, ţara noastră are nevoie de 956 de kilograme de imunoglobuline necesară persoanelor cu boli rare”, a mai spus ministrul.

Întrebată în cât timp ar trebui primite dozele, Sorina Pintea a spus că termenele pentru trimiterea imunoglobulinei nu sunt foarte lungi şi că autorităţile Române au solicitat 10.000 de doze, pentru două luni.

Ea a mai spus că declanşarea acestui mecanism era singura soluţie la acest moment şi că pe termen lung sunt mai multe variante.

„În 14 februarie am avut o întâlnire cu distribuitorii şi acolo am auzit acele promisiuni. Nu s-au ţinut de promisiuni, cu producătorii avem stabilită o întâlnire mâine, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii vor discuta şi cu ei. Va trebui să găsim soluţii pe termen lung şi sunt mai multe variante. Să sperăm că gestul nostru va fi un semnal de alarmă că nu suntem dispuşi să negociem viaţa pacienţilor noştri”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.

România a cerut oficial ajutorul ţărilor din UE şi NATO pentru criza de imunoglobulină, ministrul Sănătăţii Sorina Pintea anunţând că i-a comunicat şi prim-ministrului că va activa această procedură. Demersurile pentru achiziţionarea imunoglobulinei vor fi realizate de către Compania Naţională „UNIFARM” SA, care va acoperi şi costurile.

„Declanşarea acestui mecanism se realizează în baza Deciziei nr. 1313/2013 a Parlamentului şi Consiliului European, în vederea asigurării cantităţii necesare de imunoglobulină umană pentru tratamentul pacienţilor români. Minsterul Sănătăţii a informat Punctul Local Naţional al Mecanismului European de protecţie civilă din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă despre această decizie şi despre necesitatea ca această instituţie să solicite sprijinul statelor membre ale Uniunii Europene pentru furnizarea în România a cantităţilor de imunoglobulină disponibile în alte state europene”, menţiona, luni seară, Ministerul Sănătăţii, adăugând că demersurile pentru achiziţionarea imunoglobulinei vor fi realizate de către Compania Naţională „UNIFARM” SA, care va acoperi şi costurile.

Ministerul Sănătăţii a explicat că discontinuităţile în aprovizionarea cu imunoglobulină au fost generate de retragerea de pe piaţă a producătorilor care asigurau peste 80% din necesar.

„În ciuda eforturilor depuse de Ministerul Sănătăţii în anul 2017, inclusiv eliminarea taxei clawback pentru imunoglobulină prin adoptarea de către Guvernul României a Ordonanţei de urgenţă nr. 100 /2017 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, de scutire de la plata contribuţiei trimestriale a medicamentelor derivate din sânge uman sau plasmă umană, în prezent continuă criza de imunoglobulină pe piaţa din România, cu impact vital asupra vieţii pacienţilor diagnosticaţi cu imunodeficienţe primare, boli auto-imune, boli neurologice etc”, menţiona MS.

În urmă cu o lună, Sorina Pintea anunţa că a primit garanţia distribuitorilor că în luna aprilie vor mai fi trimise alte 1.000 de doze de imunoglobulină.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *