Ministrul Sănătății: În acest moment avem trei focare de infecţie – Suceava, Arad şi Deva

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat vineri că în acest moment sunt 3193 de persoane confirmate cu coronavirus şi 116 decese, vârsta medie a deceselor fiind de 66 de ani. De asemenea, a precizat că sunt trei focare de infecţie – Suceava, Arad şi Deva şi că, după ce a fost la Arad şi Suceava, va merge şi la Deva. Mesajul său pentru medici este: ”Fraţii mei, România are nevoie de noi!”.

Ministrul a anunţat că sunt 3183 de persoane diagnosticate cu coronavirus, iar 281 de persoane sunt vindecate.

Nelu Tătaru a precizat că 75 la sută din cazurile de îmbolnăvirea sunt persoane cu vârste între 40 şi 79 de ani.

În cazul celor decedaţi, vârsta medie este de 66 de ani.

Conform ministrului Sănătăţii, în 45,7 la sută din cazuri, boala a fost contractată în urma contactului cu o persoană infectată.

Un procent de 16,2 la sută din cazurile de contaminare este reprezentat de personalul medical.

Tătaru  a spus că sunt trei focare de infecţie: Suceava, Arad si Deva.

„Voi merge în fiecare regiune să verific personal cum stau lucrurile”, a anunţat el.

Tătaru a mai afirmat că la Suceava lucrurile încep să intre pe făgaşul normal, menţionând că au fost refăcute circuitele în tot spitalul, iar sâmbătă va începe testarea cadrelor medicale, urmând ca persoanele apte de muncă să meargă să lucreze.

Ministrul a mai anunţat că 1.000 de persoane vor fi angajate la serviciile de ambulanţă.

viewscntnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *