Ministrul Sănătății: 2,3 milioane de persoane din categoriile defavorizate vor beneficia de măşti de protecţie
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă privind acordarea de măşti de protecţie pentru categorii defavorizate, precizând că 2,3 milioane de persoane vor beneficia de acestea. „Menţionez că se acordă un număr de 50 de măşti de protecţie pentru fiecare persoană din categoriile precizate, aferente unei perioade de două luni”, a afirmat el.
„În urma modificării în Parlament a hotărârii de Guvern privind starea de alertă, am adoptat astăzi în şedinţa de Guvern o ordonanţă de urgenţă privind acordarea de către Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică, autorităţilor locale necesarul de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale. În acest sens, s-au aprobat măşti de protecţie pentru 2,3 milioane de persoane din categoriile defavorizate”, a declarat Nelu Tătaru, joi seară, în briefingul de după şedinţa Executivul.
El a menţionat care sunt aceste categorii: persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii 416/2001 privind venitul minim garantat; persoane din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei; pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei, inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de OUG 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate; persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de at 42 şi art. 58 din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
„Menţionez că se acordă un număr de 50 de măşti de protecţie pentru fiecare persoană din categoriile precizate, aferente unei perioade de două luni. Tot prin această ordonanţă de urgenţă, s-a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 230 milioane de lei pentru achiziţia de măşti de protecţie prevăzute pentru cele patru categorii. Menţionez că acest lucru trebuie să se întâmple foarte repede, în trei zile de la aprobarea acestei ordonanţe, autorităţile locale trebuie să trimită către DSP lista cu aceste persoane, iar odată achiziţionate, în trei zile, direcţiile de sănătate publică vor tebui să vireze către autoriăţile locale aceste măşti. Trebuie să avem în vedere că masca este un element important în această perioadă, menţionând că ele sunt obligatorii în spaţiile închise, în mijloacele de transport în comun şi la locurile de muncă. Dincolo de orice apartenenţă politică, aceste măşti tebuie să ajungă la persoanele defavorizate”, a spus Nelu Tătaru.
news.ro