Ministrul Răzvan Cuc ameninţă cu rezilierea contractului firmele străine care lucrează la modernizarea Lotului 3 pe infrastructura feroviară
„Le-am solicitat să facă plăţile către subcontractorii români. (…) dacă nu vor respecta aceste cerinţe, cu siguranţă, riscă să primească o reziliere de contract”, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, vineri, la Deva. Acesta s-a întâlnit cu autorităţile feroviare şi firmele care lucrează pe tronsonul III al Coridorului IV Pan – European. Ministrul spune că asocierea de firme FCC – ASTALDI – CONVENSA are termen până vinerea viitoare, în 11 octombrie, pentru a plăti facturile restante.
Infrastructura feroviară de pe Coridorului IV de pe loturile 2A, 2B, 2C şi 3 a intrat de această dată în atenţia ministrului Transporturilor. Răzvan Cuc a stat peste o oră la discuţii cu autorităţile feroviare, reprezentanţii asocierii italiano – spaniole şi firmele româneşti care au subcontractate lucrări pe tronsonul de 40 de km al lotului 3. „Am lansat recent „Linia constructorului român” se adresează tuturor subcontractorilor care lucrează pe toate modulele de transport. Referitor la acest lot am primit foarte multe sesizări, de la mai mulţi anteprenori români care au efectuat lucrări şi nu şi-au primit plata la timp, în condiţiile în care toate plăţile pe Lotul 3 sunt efectuate la timp de către beneficiar”, spune Răzvan Cuc. Într-o vizită pe „nepusă masă”, s-au discutat situaţiile financiare: „Le-am spus anteprenorilor că nu voi tolera ca firmele româneşti să ajungă în pragul insolvenţei din cauza neplăţii facturilor pentru munca prestată.”
Ministrul spune că a a analizat în timpul discuţiilor toate plăţile făcute din anul 2017 de către statul român, de la începutul lucrărilor. „Valoarea plăţilor făcute a fost de 700 de milioane de lei către asocierea dintre cele două firme de pe Lotul 3 şi facturi pe care ar trebui să le plătească pentru subcontractori în valoare de aproximativ 4,8 milioane de lei. Un nimic! Un nimic faţă de ce a plătit statul român, dar acestea sunt sume de care firmele româneşti au nevoie ca să-şi poată desfăşura activitatea în condiţii normale.”
Ministrul a înaintat şi un termen limită: „Le-am spus că, dacă până vinerea viitoare, într-o săptămână, nu-şi reglează conturile cu firmele româneşti pentru ceea ce au prestat, voi începe şi eu să aplic clauzele contractuale foarte, foarte drastic! Am spus tot timpul că voi urmări trei lucruri, ca şi criterii de performanţă, care sunt stipulate şi în contracte – calitatea lucrărilor, termenul de execuţie şi un nou criteriu introdus acum, adică plata subcontractorilor români. Nu putem să avem o infrastructură dezvoltată dacă nu avem şi firme româneşti care să lucreze. Să ajungem să avem firme care să poată participa la lucrări de amploare – autostrăzi, modernizări de cale ferată – ele trebuie crescute sănătos. Asta înseamnă că trebuie crescute la timp”, declară ministrul, care specifică că a făcut acest lucru şi pe Lotul 2A.
Răzvan Cuc a declarat presei că va reveni în zonă doar să vadă cum înaintează lucrările şi cum se mobilizează constructorii: „pe tot parcursul lucrărilor, nu doar când vine ministrul în şantier” şi se aşteaptă ca de acum cerinţele sale să fie respectate: „ … dacă nu vor respecta aceste cerinţe, cu siguranţă, riscă să primească o reziliere de contract. Nu vreau ca firmele româneşti să se simtă străine în propria lor ţară. Ei trebuie să ştie că statul le ia apărarea, (…) că voi interveni pentru că este de datoria noastră să creştem firme sănătoase care să ajungă să lucreze la firme mari de investiţii. (…) E adevărat că unii subcontractori români sunt plătiţi la timp, dar alţii nu sunt plătiţi din 2018, alţii în 2019. E redundant să mai fac supoziţii. Au termen până vinerea viitoare să regleze problema cu firmele româneşti.” Întâmpinat de mai mulţi deveni din cartierul Grigorescu, ministrul a declarat că oamenii vor fi despăgubiţi pentru orice pagube produse de constructori în timpul lucrărilor la modernizarea căii ferate.
Ministrul şi-a continuat vizita pe coridorul feroviar către loturile din judeţul Arad. O oprire a fost la podul din apropiere de Veţel, o structură impresionantă de 400 de metri care va uni malurile Mureşului. „Am spus şi constructorilor că lucrările ar trebui să accelereze pentru că termenul de finalizare bate la uşă, adică decembrie 2020. Trebuie să finalizeze lucrarea pentru că altă extensie nu vor mai primi şi nu mai accept tot felul de scuze în condiţiile în care alte firme serioase mi-au demonstrat că pot avea progrese şi de 50 de procente şi se pot mobiliza cum trebuie. (…) au bani să-şi ia utilaje, forţă de muncă şi să-l termine aşa cum şi-au asumat. Nu mă interesează problemele pe care firmele acestea le au în ţările lor de origine. Au în România un contract, să-l finalizeze!” Lotul 3 are 40 de km şi valoarea lucrărilor se ridică la 2,6 miliarde de lei.
Laura OANA