Ministrul Muncii, despre procesul de reevaluare al dosarelor de pensie

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale Raluca Turcan anunţă că 160 000 de dosare de pensii „au fost deja evaluate în toată ţara, într-o săptămână şi jumătate de la iniţierea acestui demers” şi precizează că toate cele cinci milioane de dosare de pensionare vor fi recalculate „în scurt timp” după adoptarea actului normativ în acest sens.

„160 000 de dosare de pensii au fost deja evaluate în toată ţara, într-o săptămână şi jumătate de la iniţierea acestui demers. Vizita pe care am făcut-o la Casele de pensii ale sectoarelor 1, 2 şi 5 din Bucureşti îmi confirmă faptul că activitatea din teritoriu se desfăşoară într-un ritm alert, în ciuda resurselor limitate”, a transmis Turcan sâmbătă, pe Facebook.

Ea a precizat că unul dintre proiectele importante ale ministerului pe termen scurt este finanţarea cu fonduri europene a dotării caselor de pensii cu echipamentele necesare derulării activităţilor curente şi a procesului de evaluare.

„Colectarea tuturor datelor necesare, prin softul de care dispunem, va permite ca, după adoptarea noii soluţii legislative la care lucrăm acum, toate cele 5 milioane de dosare de pensii să fie supuse recalculării într-un timp foarte scurt”, menţionează ministrul Muncii.

viewscnt

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *