Ministrul Fondurilor Europene: 1,2 milioane de persoane defavorizate vor primi pachete alimentare și de igienă corporală
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a anunţat că prima tranşă de pachete de igienă corporală va fi distribuită din 4 iunie, iar din 15 iunie se vor distribui două tranşe de pachete alimentare destinate persoanelor aflate în risc de sărăcie. El a mai anunţat că 38.000 de asistenţi sociali vor primi un stimulent de 1.150 de lei, acordat o singură dată.
Marcel Boloş a spus, joi seară, că Guvernul a adoptat trei măsuri importante în domeniul fondurilor europene.
„Prima măsură care este aşteptată de către cei care sunt beneficiarii pachetelor alimentare şi pachetelor de igienă corporală, în număr de peste 1,2 milioane de beneficiari. Aici discutăm de o primă tranşă de pachete de igienă corporală pentru care va începe distribuirea începând cu data de 4 iunie şi apoi două tranşe de pachete alimentare, adică peste 2,4 milioane de astfel de pachete, care vor fi distribuite începând cu data de 15 iunie. Este o măsură aşteptată pe de-o parte de beneficiarii pachetelor alimentare care se găsesc astăzi în situaţie de risc de sărăcie, care au venitul sub venitul minim garntat pentru acordarea ajutorului social, dar este o măsură aşteptată de industria de panificaţie, dar şi de industria alimentară, pentru că vizează atât produse de panificaţie – vă dau câteva exemple: de la făina albă de grâu, 35.000 de tone, cantitate care este inclusă în aceste pachete alimentare, până la conserve de carne de vită, peste 10.000 de tone, conserve de carne de porc, peste 6.000 de tone, este o cantitate importantă de produse care în aceasă perioadă sunt extrem de utile pentru industria de panificaţie şi industria alimentară”, a explicat Boloş.
Potrivit ministrului, valoarea fondurilor europene alocate este 225 de milioane de euro, iar Guvernul contribuie cu partea de co-finanţare.
„A doua măsură importantă este cea referitoare la asistenţii sociali. După cum se ştie, Guvernul României a avut o măsură similară pentru partea de personal medical implicaţi în criza coronavirusului. De această dată, Guvernul României a aprobat pentru o altă categorie importantă de personal care s-a implicat în sprijinul vârstnicilor, este vorba de 38.000 de asistenţi sociali care vor beneficia de acest stimulent de risc social cu o valoare de 1.150 de lei, un efort de 45 de milioane de lei”, a afirmat Marcel Boloş.
El a spus că acest sprijin se acordă o singură dată în sumă fixă, fiind „o formă de recompensare pentru cei care în această perioadă au avut grijă de cei care se află în centrele rezidenţiale, prsoanele vârstnice, dar şi persoanele cu dizabilităţi”.
A treia măsură se referă la autorităţile locale.
„Este pentru prima dată în istoria de programare ale României pentru utilizarea de fonduri europene, este primul guvern care alocă înainte cu opt luni de perioada de programare 2021-2027 un fond de 100 de milioane de euro pentru pregătirea portofoliului de proiecte de infrastructură destinat autorităților locale şi pregătirea separată a proiectelor mari de infrastructură ale României, proiectele acestea fiind importante pentru dezvoltarea României pe termen lung”, a spus Boloş.
El a spus că aceste resurse urmează să fie alocate pentru pregătirea de proiecte în domeniul regenerării urbane, pentru refacerea spaţiilor publice de locuit dintre blocuri, centre istorice, parcuri urbane, dar şi pentru infrastructură rutieră judeţeană.
news.ro