Ministrul Finanțelor Publice, după ce Standard & Poor’s a menţinut ratingul României
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a comentat sâmbătă faptul că Standard & Poor’s a păstrat ratingul României, iar agenţiile de rating au apreciat nivelul moderat al datoriei publice şi al datoriei externe, având convingerea că guvernul rezultat în urma alegerilor din 6 decembrie, va reduce dezechilibrele fiscale. Conform ministrului, agenţia de rating felicită guvernul liberal, dar atrage atenţia asupra faptului că finanţele publice din România au fost distruse de trei ani de zile de guvernarea de stânga.
„Astăzi avem veşti foarte bune pentru România şi pentru români. Cea de-a treia agenţie de rating, Standard & Poor’s, a păstrat ratingul României, deci guvernarea actuală a reuşit într-un an dificil să păstreze ratingul, un rating care recomandă România pentru investiţii de la toate cele trei agenţii de rating. Agenţiile de rating au apreciat în comunicat nivelul moderat al datoriei publice şi al datoriei externe, dar – şi aici foarte important – convingerea că guvernul care va fi numit după alegerile generale din decembrie anul curent va reduce dezechilibrele fiscale şi va continua să ofere un sprijin fiscal amplu care să încurajeze redresarea economică în 2021. Este evident pentru toată lumea că mesajele publice şi ale preşedintelui Klaus Iohannis, dar şi ale noastre de continuitate şi de consolidare fiscală în perioada următoare, au cântărit foarte mult în decizia luată de Standard & Poor’s”, a declarat sâmbătă Florin Cîţu.
El a precizat că agenţia de rating atrage atenţia că finanţele României au fost distruse în ultimii trei ani.
„În ceea ce priveşte alte elemente pe care le regăsim în comunicatul agenţiei de rating, agenţia de rating Standard & Poor’s felicită guvernul liberal, dar atrage atenţia asupra faptului că finanţele publice din România au fost distruse de trei ani de zile de guvernarea de stânga, apreciază eforturile făcute de Guvernul liberal în 2020 într-o perioadă dificilă, de a menţine echilibrul, şi de a nu se lăsa pradă populismului. Am demonstrat şi am câştigat încrederea acestor oameni, agenţiilor de rating şi ale investitorilor. Agenţiile de rating îşi prezintă propriile estimări în ceea ce priveşte dinamica economiei în 2020, 2021, dar sunt în aceeaşi direcţie cu ale noastre şi Standard & Poor’s vede o revenire a economiei în 2021, o revenire puternică”, a afirmat ministrul Finanţelor.
El a explicat ce reprezintă pentru ţara noastră păstrarea acestui calificativ de către agenţiile de rating.
„Poate foarte multă lume nu înţelege ce înseamnă de fapt acest calificativ şi de ce este foarte bine că s-a păstrat ratingul pentru România. În 2008, în octombrie şi noiembrie două agenţii de rating au retrogradat sau au redus ratingul României sub ratingul de investiţii. Au urmat dobânzi exorbitante, au crescut imediat, deprecierea monedei naţionale şi România practic a intrat în incapacitate de plată, nu s-a mai putut finanţa de pe pieţele interne. Revenirea economiei a fost una dintre cele mai dificile şi cele mai de durată din istorie economică modernă a României, ne-am revenit aproape prin 2012 comparativ cu anul acesta când am revenit deja din trimestrul 3, când revenirea începe din trimestrul trei şi vom avea anul viitor creştere economică”, a transmis Florin Cîţu.
El a mai declarat că în decizia agenţiei de rating a contat şi faptul că România urmează să primească 80 de miliarde de euro, fonduri europene.
„Agenţia rating în raport foloseşte ca ancoră succesul preşedintelui Iohannis în negocierile cu Comisia Europeană, cele 80 de miliarde de euro care vor veni în perioada următoare au cântărit foarte mult în decizia luată de Standard & Poor’s de a păstra ratingul României. Am spus că am reuşit imposibilul şi vă spun că aşa este pentru că să păstrezi ratingul de ţară într-o situaţie prin care a trecut România, după ce a moştenit o ţară cu finanţe ciuruite, după un dezmăţ fiscal şi acea ţopăială fiscală făcută de Guvernul anterior cu 500 de modificări ale Codului Fiscal, să reuşim să reducem taxele, să avem venituri mai mari la buget, dar să păstrăm şi echilibrul bugetar în parametri pe care i-am negociat şi pe care i-am păstrat transparent către instituţiile internaţionale şi agenţiile de rating, este un succes”, a mai afirmat Florin Cîţu.
Agenţia de evaluare financiară Standard&Poor’s a confirmat vineri ratingul României la nivelul BBB-/A-3, cu perspectivă Negativă, aşteptările fiind ca noul guvern care se va forma după alegeri să ia măsuri credibile pentru a stabiliza datoria publică a ţării la sub 60% din PIB. Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a comentat pe Facebook decizia Standard&Poor’s de a menţine ratingul României, calificând-o drept o victorie. El subliniază că într-un an în care majoritatatea ţărilor dezvoltate au suferit tăieri ale rating-ului de ţară, guvernarea liberală a câştigat încrederea investitorilor.