Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că ar putea prelungi, prin OUG, termenul până la care cetăţenii pot opta pentru furnizorul de energie, în condiţiile în care piaţa se liberalizează de vineri, 1 ianuarie, iar multă lume nu a fost informată din timp şi prin urmare nu ştie ce are de făcut.
”Noi ca minister vom mai aştepta până în jurul datei de 15 ianuarie să vedem exact cum funcţionează, după care, dacă este cazul, chiar vom interveni legislativ, în aşa fel încât să ajutăm oamenii să găsească cele mai ieftine şi cele mai bune soluţii pentru preţul energiei electrice şi nu să fie trecuţi automat într-o piaţă scumpă a serviciului universal, lăsaţi acolo până vor alege, ci din contră, aş prefera ca oamenii să fie trecuţi direct în piaţa concurenţială, care este mai ieftină şi ulterior dacă nu se înţeleg cu furnizorii, dacă nu se întâmplă anumite lucruri, să fie în piaţa serviciului universal”, a declarat Popescu la RFI.
Ministrul Energiei consideră că o eventuală amânare a liberalizării pieţei de energie nu este o soluţie.
”Nu cred că este o soluţie amânarea cu şase luni a liberalizării, pentru că după şase luni va fi exact acelaşi lucru. Mai degrabă, putem eventual prelungi termenul de optare (…). Să nu fie doar până la 31 ianuarie (…), vorbesc de prelungirea acestei perioade, eventual, poate să fie până la 31 martie, de căutare a unui furnizor pe piaţa concurenţială”, a mai declarat ministrul.
El precizează că ANRE este cea care poate decide o eventuală prelungire a termenului de optare pentru alt tip de contract de energie electrică, dar nu exclude intervenţia Guvernului.
”În mod normal, ţine de ANRE această decizie, ei au stabilit această dată de 31 ianuarie. De aia am zis că noi aşteptăm până în jurul datei de 15 ianuarie, să vedem exact câte contracte au fost făcute în piaţa concurenţială, să avem o imagine de ansamblu. Sunt convins că nu o să fie foarte multe contracte, este un lucru evident, dar vreau să vedem exact cum a funcţionat şi dacă ANRE nu o va face, evident că o putem face şi prin OUG”, a precizat Virgil Popescu.
Virgil Popescu spune că el nu a primit până acum nici o notificare din partea furnizorului de energie electrică, legată de liberalizarea pieţei.
”Eu vă mărturisesc că eu nu am primit până acum nici o notificare de la furnizorul de energie electrică. Şi eu sunt abonat în Bucureşti la un furnizor în
piaţa reglementată. Eu până astăzi, nu am primit absolut nimic”, a declarat Virgil Popescu.
Ministrul Energiei precizează că un client care are deja un contract pe piaţa concurenţială nu va fi afectat de liberalizarea pieţei.
”Nu, dacă îl aveţi în piaţa concurenţială, rămâne în piaţa concurenţială pentru toată perioada de valabilitate a contractului, să nu expire, că atunci trebuie să încheiaţi altul”, a declarat ministrul Energiei.
Virgil Popescu declară că un contract pentru energie electrică poate fi schimbat ”în mod normal” online.
”În funcţie de fiecare furnizor. În mod normal, poate fi schimbat online. Dacă îmi aduc aminte şi eu am încheiat online un contract, dar până la urmă, a trebuit să-l downloadez acasă, să-l semnez şi să-l încarc în aplicaţia informatică a furnizorului de energie electrică”, a mai adăugat ministrul.
news.ro