Ministrul Energiei anunță finanțarea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii)

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunţă, luni, că, până în 28 decembrie, se pot depune proiecte pentru obţinerea finanţării pentru investiţii în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii).

„Astăzi am semnat Ordinul pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii) precum şi a Ghidului specific – Condiţii specifice de accesare a finanţării din fonduri PNRR, a anunţat, luni, Virgil Popescu.

Potrivit acestuia, proiectele se pot depune până în 28 decembrie, ora 18.00.

Ofertele se vor depune prin platforma electronică dedicată PNRR şi vor fi finanţate proiecte pentru dezvoltarea de noi capacităţi de stocare a energiei electrice în baterii (instalaţii noi de stocare a energiei electrice acolo unde nu au existat până în prezent)

Activităţile finanţabile eligibile:

  • Achiziţionarea de instalaţii/echipamente pentru construirea de capacităţi noi de stocare a energiei electrice în baterii;
  • Construcţii care fac obiectul proiectului de stocare a energiei electrice în baterii
  • Solicitanţii eligibili sunt:
  • Microîntreprinderile, întreprinderile mici sau mijlocii (inclusiv întreprinderi nou înfiinţate), cât şi întreprinderile mari constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau constituite în conformitate cu legislaţia specifică din statul membru a cărei naţionalitate o deţin, ale căror proiecte au fost selectate drept câştigătoare în baza procedurii de ofertare concurenţială, care au înscrise în actul constitutiv activităţi privind producerea şi comercializarea de energie electrică, corespunzătoare diviziunii 35: „Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat” din clasificarea codurilor CAEN rev. 2.

Potrivit ministrului, bugetul total aferent prezentei scheme este echivalentul în lei a sumei de 103.480.000 euro, compus din 79.600.000 euro fonduri europene asigurate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă în cadrul PNRR şi 23.880.000 euro fonduri naţionale prin aplicarea procentului de supracontractare de 30%.

Ajutorul se acordă în lei sub forma rambursării cheltuielilor efectuate şi nu poate depăşi:

• 167.000 EUR per MWh de stocare

• 15.000.000 euro pe întreprindere, pe proiect de investiţii

Durata de implementare a proiectului nu depăşeşte data de 31 decembrie 2025.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *