Ministrul Educației despre numărul persoanelor vaccinate din învățământ

Ministrul Educaţiei Naţionale, Sorin Cîmpeanu, afirmă că proporţia angajaţilor din învăţământ care s-au vaccinat anti-COVID este „mult peste dublul mediei naţionale”, însă arată că numărul cadrelor didactice şi al personalului din sistem care s-au imunizat în ultimele trei luni este mai mic decât numărul elevilor care s-au vaccinat în ultimele zece zile.

 

Ministrul Educaţiei a catalogat drept „mulţumitor” faptul că 61% din personalului din învăţământ s-a vaccinat, însă afirmă că „se poate face mai mult”.

„Însă având în vedere progresul foarte lent din ultimele trei luni –  puţin peste 8.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ s-au vaccinat – suntem siguri că se poate face mult mai mult. Măcar atât de mult pe cât fac elevii, în ultimele zece zile s-au vaccinat peste 10.000 de elevi. Este un progres mult mai important în rândul elevilor decât în rândul personalului didactic”, a afirmat el.

Acesta a menţionat că există la nivel naţional unele unităţi unde învăţământ care au cabinete medicale şi care au anunţat că pot face vaccinarea anti-COVID a elevilor în cadrul cabinetelor din şcoli.  Există, la nivel naţional 700 de medici şcolari, 3000 de asistenţi medicali care funcţionează în 18% din şcolile din ţară. El a apreciat că este „un deficit major de personal medical în şcolile româneşti”

„Însă o vaccinare pe scară largă putem avea doar în momentul în care vom putea furniza din sistemul de învăţământ către CNCAV acele date  din care să reiasă numărul elevilor care doresc să se vaccineze (…) pentru ca CNCAV-ul să poată organiza echipe mobile în fiecare şcoală pe care să fie corect dimensionat în funcţie de numărul elevilor care beneficiază de acordul părinţilor şi vor să se vaccineze”, a mai declarat Sorin Cîmpeanu.

Cîmpeanu a mai explicat, răspunzând unei întrebări, că nu se mai face triaj epidemiologic în şcoli pentru că aceasta a fost decizia specialiştilor din Ministerul Sănătăţii, aceştia neconsiderând că acest triaj epidemiologic „poate aduce avantaje, în lipsa personalului medical”, ci ar fi adus mai mult deservicii decât avantaje”, pentru că s-ar fi creat aglomeraţie la intrarea în unităţile de învăţământ.

viewscnt

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *