Ministrul Educaţiei, despre numărul elevilor care ar urma să meargă la şcoală din semestrul al doilea

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că, în baza actualei situaţii privind evoluţia crizei sanitare în România, aproape jumătate dintre elevi ar urma să reia cursurile „faţă în faţă” în semestrul al doilea al anului şcolar 2020-2021. În ceea ce priveşte universităţile, acestea decid cum se derulează cursurile şi alte activităţi, existând posibilitatea prezenţei fizice şi în centre universitare din oraşe cu indici ridicaţi de infectare.

Sorin Cîmpeanu a fost întrebat, sâmbătă, la Digi 24, despre numărul de elevi care ar urma să înceapă şcoala ”faţă în faţă” din semestrul al doilea şi a precizat: ”Cu siguranţă, pot să vă ofer foarte rapid acest răspuns la fotografia momentului. Datele se pot schimba, ni ne dorim să se schimbe în bine, dar vom vedea fotografia momentului în data de 2 februarie. Va fi un moment de referinţă.  O estimare făcută acum câteva zile era de 1,4 milioane de elevi din cei 2,9 milioane de elevi. Universităţile, cei 500.000 de studenţi, au alt regim pentru că universităţile vor decide fiecare dacă urmează cursurile în sistem fizic, online sau hibrid.  Decizia le aparţine, răspunderea aparţine fiecărei universităţi”.

Acesta a precizat că nu există o interdicţie legală ca studenţii să participe fizic la cursuri şi alte activităţi în acele localităţi aflate în scenariul roşu.

În schimb, în zonele roşii doar grădiniţele şi copiii din învăţământul primar vor merge la şcoală.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *