Ministrul de Interne: Numărul celor carantinați la nivel naţional va depăşi 115.000 de persoane

Ministrul de Interne Lucian Bode a anunţat joi, la videoconferinţa cu prefecţii, că, potrivit estimărilor, numărul celor plasaţi în carantină la nivel naţional va depăşi 115.000 de persoane în următoarea perioadă şi a cerut structurilor din MAI să verifice toate persoanele care intră în carantină.

„Estimăm că numărul celor carantinaţi la nivel naţional va depăşi 115.000 de persoane, ceea ce înseamnă un volum mare de muncă pentru structurile noastre”, a afirmat Bode.

„Volumul de muncă este imens, raportările privind media zilnică a persoanelor carantinate venite din afara ţării este de aproximativ 14% din totalul celor care au intrat în ţară în ultimele şapte zile. Să nu uităm că la acestea se adaugă persoanele deja carantinate la nivel national, cee ace ridică numărul total, doar în momentul de faţă, la peste 100.000 de persoane care intră în aria de verificare a MAI”, a afirmat ministrul de Interne, Lucian Bode, la videoconferinţa cu prefecţii.

Ministrul a precizat că în ultimele zile s-a observat o descreştere a ratei de carantinare pentru persoanele care intră în ţară, totuşi, în ultimele 7 zile au fost medii zilnice ale persoanelor carantinate între 11% şi 18% ceea ce nu e puţin deloc.

Bode a solicitat structurilor din ministerul de Interne să se organizezepentru ca activitatea de control, pe persoanele carantinate, să fie îmbunătăţiţă.

„Vă solicit să vă organizaţi exemplar. (..) Cer mai multă mobilizare în verificarea persoanelor carantinate”, a spus Lucian Bode.

„Acolo unde constataţi abateri de la lege, vă solicit să luaţi cu mai mare fermitate măsuri, pentru că prin acţiunile voastre protejaţi sănătatea publică şi contribuiţi la reducerea presiunii pe sistemul sanitar”, a precizat Bode.

Ministrul a ţinut să precizeze că întreaga coordoonare, la nivel local, este la prefecţi şi a spus că trebuie ca zilnic să existe activităţi de verificare a persoanelor pentru care s-a impus carantinarea, pentru ca la sfârşitul zilei să existe o situaţie clară, la nivel naţional.

Bode a cerut şi pregătire logistică pentru carantinarea instituţionalizată, în sensul asigurării spaţiilor de cazare, a transportului şi a hranei, precizând că spaţiile trebuie să fie decente în privinţa condiţiilor de locuit.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *