Ministrul Agriculturii: Sprijin financiar pentru agricultorii asiguraţi ale căror culturi au fost afectate de secetă

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, anunţă că, din luna mai, va fi lansată o sesiune de depunere a cererilor de finanţare pentru agricultorii asiguraţi ale căror culturi au fost afectate de secetă, fiind alocată în acest sens suma de 40 de milioane de euro. Oros spune că a fost simplificată şi procedura de solicitare, iar toate cererile eligibile vor fi finanţate.

Adrian Oros a declarat, marţi, că ministerul s-a gândit să încurajeze fermierii şi agricultorii care doresc să îşi asigure producţiile.

„Deoarece constatăm efectele dezastruoase ale secetei extreme şi puternice care s-a instalat şi care vine peste situaţia grea datorată evoluţiei pandemiei cu coronavirus, ne-am gândit să încurajăm fermierii şi agricultorii care doresc să îşi asigure producţiile pentru că, deşi începând de anul trecut a existat o formă de sprijin, submăsura 17.1 de asigurare a culturilor prin care agriculturii erau încurajaţi să facă aceste asigurări, ministerul plătindu-le până la 70% din preţul poliţiei de asigurare, am constatat că s-au semnat doar 998 de contracte, deşi au fost 1.077 de cereri de finanţare şi s-au cheltuit 1,75 milioane euro”, a afirmat ministrul Agriculturii.

El a spus că au fost simplicate procedurile şi au fost aduse modificări importante, una dintre acestea fiind acordarea unei densităţi unice a sprijinului pentru toţi fermierii, adică de 70%, sprijinul maxim, iar alta se referă la eliminarea etapelor aferente culturilor de primăvara şi toamnă şi deschiderea unei sesiuni anuale pentru toate tipurile de cultură sau specie.

Adrian Oros a precizat că a fost simplificat şi Ghidul solicitantului.

„Simplificăm mult ghidul solicitantului şi am renunţat la trei piese din cele şapte care erau la dosar, rămânând doar contractul de asigurare cu anexe, documentul sau documentele care atestă plata a cel puţin 50% din valoarea integrală a primei de asigurare, actul de identitate şi documentul privind Codul IBAN. Am eliminat obligativitatea beneficiarilor de a prezenta documente ştampilate, am eliminat obligativitatea de a prezenta extrasul din registrul agricol, am eliminat obligativitatea de a completa suprafeţele asigurate pentru orice parcelă, am clarificat posibilitatea de a prezenta documente aferente plăţilor prin POS”, a spus ministrul Agriculturii.

El a menţionat că sesiunea de depunere a cererilor de finanţare va fi lansată în 11 mai şi va exista o alocare de 40 de milioane de euro, iar în cadrul acestei măsuri toate cererile eligibile vor fi finanţate.

Ministrul Agriculturii a prezentat şi o altă măsură care va fi discutată în şedinţa de Guvern de joi, care se referă la instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în acvacultură.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *