Ministrul Agriculturii nu se aşteaptă la o creştere a preţului pâinii în acest an

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat, vineri, la Buzău, că nu crede că preţul pâinii va fi majorat pe parcursul anului, deoarece este un an propice pentru agricultură. În plus, Oros a afirmat că piaţa grâului este destul de stabilă la nivel mondial.

Eu am văzut şi anul trecut foarte multe asemenea declaraţii care au venit din diverse zone privind creşterea preţurilor la pâine. Anul trecut, când a fost şi debutul acelei crize când toate coridoarele de aprovizionare erau blocate, apoi a fost şi o secetă cumplită, aici în zona de SE a României, practic în toată zona Mării Negre, iar producţiile au fost diminuate cu aproximativ 35- 45% la cereale, nu s-a înregistrat o creştere spectaculoasă a preţurilor. Nici anul acesta nu ne aşteptăm la aşa ceva”, a declarat ministrul Agriculturii Adrian Oros, vineri, la Buzău.

De asemenea, ministrul a Agriculturii a spus că 2021 se anunţă un an propice agriculturii, iar piaţa grâului, cea care dictează preţul pâinii, este una stabilă la nivel mondial.

Regimul precipitaţiilor din acest an este unul favorabil pentru culturi, apoi piaţa grâului, pentru că preţul pâinii este dat de piaţa grâului la nivel mondial, piaţa grâului este destul de stabilă. Toate previziunile sunt că producţiile vor fi asemănătoare cu cele de anul trecut şi preţul nu ar avea de ce să crească. Datele pe care le avem până acum nu ne semnalează acest lucru”, a precizat ministrul Agriculturii.

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *