Ministrul Agriculturii: Au crescut rezervele statului pentru alimentele de bază

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat, vineri, că au crescut rezervele statului pentru alimentele de bază, precizând că autorităţile se asigură că, deşi producţiile de cereale au fost mai mici în acest an din cauza secetei, vor exista suficiente rezerve, în primul rând pentru consumul uman.

Adrian Oros a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, cum stă România cu stocurile de alimente.

„Noi avem o strategie la nivelul ministerului privind sprijinul pe care îl acordăm fermierilor ca ei să aibă producţii cât mai mari şi să compensăm pierderile pe care le-au avut fermieri. Problema stocurilor de alimente se află la altă instituţie care se numeşte Rezervele Statului şi cu siguranţă dânşii pot să vă dea detalii despre acest subiect, detalii mai complexe. Ştiu că s-au crescut rezervele statului pentru alimentele de bază. În acea perioadă am ajutat pe cei de la Rezervele Statului şi am monitorizat atât preţurile, cât şi stocurile”, a afirmat ministrul Agriculturii.

El a reamintit faptul că la începutul pandemiei România a interzis exporturile pentru o săptămână pentru ca autorităţile să se asigure că rămân suficiente produse de bază în ţară pentru consumul intern.

„Ne aducem aminte cu toţii că atunci când am fost nevoiţi, am luat o măsură destul de dură, unică, de fapt, la nivel european, în care am interzis exporturile pe perioada de o săptămână, până am reuşit să negociem atunci cu traderii ca cerealale, în primul rând, dar şi alte produse de bază să rămână în ţară suficiente pentru consumul intern şi acest lucru s-a întâmplat. Acest lucru îl facem şi acum în dialogul pe care îl avem cu traderii. Ne asigurăm că, deşi anul acesta producţiile de cereale au fost mai mici datorită secetei, să avem în continuare suficiente rezerve în primul rând pentru consumul uman”, a afirmat Oros.

El a declarat că urmează să fie construite opt depozite regionale strategice în fiecare regiune a ţării care vor fi legate cu toţi procesatorii români pentru a fi creată o reţea de colectare, depozitare, procesre şi distribuţie a produselor româneşti.

„Mai mult, Programul Naţional de Rezilienţă, avem un proiect pe care o să îl demarăm la începutul lui 2021 pentru că aşa începe Programul Naţional de Rezilienţă şi relansare economică 2021-2026, prin care vom construi opt depozite regionale strategice în fiecare regiune a ţării, depozite care vor fi legate ombilical cu toate depozitele şi cu toţi procesatorii români pentru că dorim să creem o reţea naţională de colectare, depozitare, procesare şi distribuţie a produselor româneşti şi avem alocat aproape 750 de milioane de euro pentru această reţea”, a explicat Adrian Oros.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *