Ministrul Agriculturii: APIA a autorizat suma de 135,4 milioane euro pentru 30.005 fermieri
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a afirmat vineri, că Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) a autorizat suma de 135,4 milioane euro pentru 30.005 fermieri, reprezentând sumele în avans în cadrul schemelor de plăţi directe şi al măsurilor de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale. Anul trecut, APIA a plătit 71 de milioane de euro pentru 25.891 de fermieri.
„Azi-noapte, la ora 00.00, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură a dat startul plăţilor în avans în cadrul schemelor de plăţi directe şi al măsurilor de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale. În această noapte APIA a autorizat suma de 135,4 milioane euro pentru 30.005 fermieri. Ca şi comparaţie, anul trecut în aceeaşi zi s-au plătit pentru 25.891 de fermieri 71 de milioane de euro”, a declarat Adrian Oros, vineri, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că tot prin intermediul APIA au fost făcute plăţi în cadrul programului naţional apicol, dar şi pentru pagubele generate de secetă.
„Pentru campania 2020 suma alocată acestor scheme de plăţi este de 1,94 miliarde euro, bani care sunt în bugetul Ministerului Agriculturii şi care anul viitor, la începutul anului, vor fi rambursaţi. De asemenea, APIA tocmai a încheiat zilele trecute plata beneficiarilor Programului Naţional Apicol pentru anul 2020, suma plătită a fost de 50,2 milioane lei pentru un număr de 6.150 apicultori declaraţi eligibili şi zece forme asociative legal constituite. În această perioadă am recurs la serviciile APIA şi pentru plata pagubelor generate de secetă, iar cele 150 de milioane de lei au ajuns în conturile fermierilor”, a afirmat ministrul Agriculturii.
El a precizat că în prezent se află în desfăşurare schemele de sprijin care compensează pierderile cauzate de pandemie.
„Acum se află în desfăşurare tot prin APIA cele două scheme de sprijin care compensează pierderile datorate evoluţiei pandemiei. Dacă pentru ajutorul de stat, deci sumele din bugetul naţional, până acum la APIA s-au depus 315 cereri de către crescătorii din sectorul agricol, 299 de cereri de către cei din sectorul suini, s-au înregistrat şi 544 de cereri pentru crescătorii din sectorul bovin, cu ferme mai mari de 91 de capete”, a precizat Adrian Oros.
El a menţionat că până în 23 octombrie se depun cererile pentru compensarea pierderilor suferite de alte categorii de fermieri.
„Până în 23 octombrie se depun cererile pentru măsura 21, măsura 21 fiind măsura care din bani europeni, din cele 150 de milioane pe care le-a avut la dispoziţie încearcă să compenseze pierderile altor categorii de fermieri şi anume: pentru sectorul bovine, fermele sub 90 de capete s-au depus până acum 42.366 de cereri, pentru sectorul ovine-caprine 37.349 de cereri şi pentru sectorul vegetal, legume-fructe 43.158 de cereri, care vor fi onorate în săptămânile următoare, după ce se va termina şi controlul administrativ. Tot APIA a plătit în această perioadă sprijinul financiar aferent măsurii de distilare a vinului în situaţii de criză. Pentru această măsură au fost depuse 24 de cereri, cu o valoare totală de 19,1 milioane euro. Suma a fost plătită în data de 14 octombrie”, a explicat Adrian Oros.
news.ro