Ministrul Agriculturii anunţă că România poate cheltui 80 de milioane de euro pentru sprijinul fermierilor şi procesatorilor
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a afirmat că România poate cheltui 80 de milioane de euro, sumă care nu a fost utilizată din măsuri mai puţin accesate, pentru sprijinul fermierilor şi procesatorilor. Oros a precizat că valoarea maximă a sprijinului este de 5.000 de euro pentru fermieri şi 50.000 de euro pentru procesatori.
Adrian Oros a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că a primit răspuns de la autorităţile europene ca sumele neutilizate şi care erau destinate pentru dezvoltarea rurală să fie dirijate în măsuri de sprijin pentru fermieri.
“Am primit o comunicare a Comisiei prin care ne spune că s-a aprobat modificarea regulamentului 1305/2013, privind sprijinul pentru dezvoltarea rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, referitor la măsuri specifice, temporare, excepţionale, ca răspuns privind răspândirea Covid-19. Le-am cerut acest lucru la sfârşitul lunii martie, s-a aprobat, astfel încât sumele pe care nu le-am utilizat până acum, nu au fost accesate, să le putem dirija în măsuri de sprijin care au aplicabilitate până în 31 decembrie 2020”, a spus ministrul Agriculturii.
El a precizat că sprijinul va avea forma unei sume forfetare, iar rambursarea ulterioară se va face în conformitate cu creditele bugetare.
“Beneficiarii sunt cei mai afectaţi fermieri şi agricultori de această criză, vom lucra acum să definim condiţiile de eligibilitate şi eventual criteriile de selecţie astfel încât să fie obiective şi nediscriminatorii pe baza dovezilor disponibile. Sprijinul va avea forma unei sume forfetare, iar rambursarea ulterioară de către Comisie se face în conformitate cu creditele bugetare şi sub rezerva disponibilităţii fondurilor”, a transmis Adrian Oros.
El a precizat că România poate cheltui în acest mod aproximativ 80 de milioane de euro.
“Ne este permis să cheltuim cu această măsură până la 1% din total alocare fonduri pentru dezvoltare rurală. Adică, în cazul României 80 de milioane de euro, cam atât mai aveam noi, între 72 şi 80 de milioane de euro mai aveam neutilizate din măsuri care au fost mai puţin accesate. Valoarea maximă a sprijinului este de 5.000 de euro la fermieri şi 50.000 de euro la procesatori. Astea vin în completare la sumele care vor fi destinate celor afectaţi de secetă unde acolo discutăm de bani din bugetul naţional atunci când evaluările vor fi definitivate şi vom găsi o modalitate, o schemă de sprijin nediscriminatorie”, a explicat ministrul Agriculturii.
news.ro