Ministerului Educaţiei: 76,45% dintre candidaţi au promovat examenul de definitivare în învăţământul preuniversitar

Rezultatele finale ale examenului de definitivare în învăţământul preuniversitar au fost publicate, marţi, iar conform Ministerului Educaţiei, 76,45% dintre candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 8, deci au promovat. După contestaţii, majorarea ratei de succes la examen este de 3,89%.

Potrivit Ministerului Educaţiei, rezultatele finale înregistrate după soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar au fost publicate marţi, la ora 10.00, pe site-ul dedicat şi în centrele de examen.

”După evaluarea celor 1.642 de contestaţii depuse, 5.991 de candidaţi (76,45%), cu 304 mai mulţi faţă de rezultatele iniţiale (5.687 candidaţi), au obţinut note care au generat medii de examen mai mari sau egale cu 8 (opt). Aceşti candidaţi şi-au atins obiectivul propus: definitivarea/dreptul de practică în învăţământul preuniversitar”, arată sursa citată.
În raport cu prima afişare, majorarea ratei de succes la examen este de 3,89%.

Potrivit metodologiei, proba scrisă este parte constitutivă a examenului, iar nota obţinută are o pondere de 70% în calculul mediei finale (care trebuie să fie cel puţin 8 pentru a asigura promovarea). Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele examenului, inclusiv proba scrisă.

În această sesiune, proba scrisă a fost susţinută la 99 de discipline de către 8.072 de candidaţi (94,59% dintre cei 8.534 de candidaţi cu drept de participare) în 42 de centre de examen.

Proba scrisă a putut fi susţinută doar de candidaţii care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologie: stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an; calificativul ”Bine” sau ”Foarte bine” pentru anul şcolar în curs; cel puţin media 8 – media aritmetică a notelor obţinute la cele două inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Dintre cei 8.072 de candidaţi prezenţi, 228 de candidaţi s-au retras, 5 candidaţi au fost eliminaţi (pentru fraudă sau pentru alte nereguli prevăzute de metodologie), iar lucrările a 3 candidaţi au fost anulate în perioada de evaluare pentru nerespectarea prevederilor metodologice privind redactarea.

Din totalul celor 7.836 de candidaţi cu note la proba scrisă, 5.325 de candidaţi s-au situat pe tranşa de note 7,50 – 10 (după soluţionarea contestaţiilor). Dintre aceştia, 66 de candidaţi au fost notaţi cu 10, iar 459 de candidaţi au primit note între 9,50 şi 9.99. Cu note sub 5 au fost evaluate lucrările a 360 de candidaţi, număr în uşoară scădere, comparativ cu anul trecut (394).

Lucrările au fost evaluate/reevaluate digitalizat.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *